Web Analytics

Pompierii eroi argeșeni s-au întors de la lupta cu flăcările, din Grecia

de | 30.08.2021 09:53 | Actualitate

Cei 10 pompieri argeșeni s-au întors duminică în România, după ce zile întregi au luptat cu flăcările în Grecia. Echipa de salvatori a fost constituită din 142 de pompieri români, opt autospeciale de stingere incendii de pădure, trei cisterne, un centru de comandă, două containere Multirisc, un autocar de intervenție, precum și alte mijloace de sprijin logistic, printre care o dronă care poate fi folosită pentru survolarea zonelor în care se va interveni. Salvatorii români au acordat sprijin în stingerea incendiilor cu care se confruntă pompierii eleni.

La misiune au fost și 10 pompieri argeșeni din cadrul Detașamentelor de Pompieri Pitești și Câmpulung, alături de autospeciala de stins incendii la fondul forestier de la Detașamentul de Pompieri Câmpulung.  Eroii argeșeni urmează să fie avansați la excepțional în gradul militar următor.

CITESTE SI Pompierii români din Grecia asigură protecția a trei localități din zona Attica

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii