Web Analytics

articol scris luni, 15 iulie 2024

Pompierii argeșeni duc apă la Vlădești și Valea Iașului. Prefectul: „Le mulțumesc public!”

În ședința de luni, 5 iulie, a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, s-a luat o decizie important pentru două comune din Argeș, Vlădești și Valea Iașului, acolo unde, din cauza căldurii excesive, sunt mari probleme cu apa.

Citește și: Prins la Pitești, la 4 dimineața, când transporta mai multe lemne decât avea în acte

Ei bine, prefectul județului, Dragoș Predescu, informează că locuitorii din cele două comune vor primi apă menajeră cu sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș. Apa nu este potabilă.

Am convocat astăzi ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. S-a decis ca în două comune în care sunt probleme cu alimentarea cu apă să vină în sprijin ISU. Astfel, locuitorii vor putea lua apă de la punctele de alimentare, zilnic, în intervalul orar 18.00-19.00.

Apa nu este potabilă. Servește doar activităților casnice și nu există o limită de cantitate. Măsura este valabilă în contextul Codului roșu de Caniculă și până la remedierea problemelor cu apa.

Am fost în teren în această seară alături de Alin Dincă, adjunctul inspectorului șef al ISU Argeș. Le mulțumesc public pompierilor pentru eforturile lor de a-i ajuta pe oamenii din cele două localități” - a transmis prefectul Dragoș Predescu.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Control de rutină, descoperire spectaculoasă la vamă: patru maimuțe din specii protejate, ascunse în portbagajul unei mașini din Ucraina

O captură neobișnuită a avut loc în Punctul de Trecere a Frontierei Moravița, unde inspectorii vamali și polițiștii de frontieră […] Citește!

Peste 50 de persoane evacuate de la Valea Rea

Astăzi, Salvamont Argeș a intervenit în zona Valea Rea, alături de ISU Argeș și Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș, în […] Citește!

Prețuri de lux la finala Cupei Mondiale: un bilet la duelul Messi – Yamal costă cât un autoturism

Finala Cupei Mondiale dintre Argentina și Spania a declanșat o adevărată explozie a prețurilor pe piața biletelor. Fanii care încearcă […] Citește!

Moment important pe Autostrada Pitești–Sibiu: Secțiunea Tigveni–Curtea de Argeș este finalizată în proporție de 95%

Vești importante pentru șoferii care așteaptă finalizarea Autostrăzii Pitești–Sibiu. Lucrările pe tronsonul dintre Tigveni și Curtea de Argeș au intrat […] Citește!

Pomenirea grupului Arnăuțoiu

Toma Arnăuțoiu, un simbol al rezistenței anticomuniste și demnității românești. (14 februarie 1921 - 18 iulie 1959). A fost executat […] Citește!

Record la admiterea UMF „Carol Davila”: Aproape 7.000 de candidați înscriși în 2026

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București înregistrează în 2026 cel mai mare număr de candidați din istoria […] Citește!

18 iulie 1938 – Moartea Reginei Maria, suverana care a devenit simbolul României Mari

La 18 iulie 1938 se stingea din viață Regina Maria, una dintre cele mai importante și iubite personalități din istoria […] Citește!

Încă un român la Fiorentina! Robert Corduneanu a fost transferat definitiv de clubul italian

Fotbalul românesc primește o nouă veste excelentă. După transferul lui Radu Drăgușin, Fiorentina a decis să îl legitimeze definitiv și […] Citește!

Adolescent de 15 ani, salvat din Masivul Ceahlău după ce s-a accidentat grav pe un traseu dificil

Intervenție dificilă pentru salvamontiștii din Neamț, care au fost solicitați să salveze un adolescent în vârstă de 15 ani, rănit […] Citește!

Momente de panică la Bâlea: 16 turiști au rămas blocați în telecabină după o defecțiune tehnică

Momente tensionate, sâmbătă, pentru 16 turiști care au rămas blocați în telecabina de la Bâlea, după ce instalația s-a oprit […] Citește!

Topul celor mai bizare reclamații la Garda de Mediu: cocoși, albine, parfumuri și ceapa prăjită

Garda de Mediu Arad a publicat o listă inedită cu cele mai neobișnuite reclamații primite de la cetățeni, pentru a […] Citește!

Din 19 iulie intră în vigoare o nouă interdicție în UE care vizează marile companii din modă: hainele nevândute nu vor mai putea fi distruse

Uniunea Europeană introduce, începând cu 19 iulie, o regulă care schimbă radical modul în care marile companii din industria modei […] Citește!

Omul săptămânii

Mara Stan

Opinie

Când socoteala din Cultură se face cu taxa aia de 5 lei de la Bibliotecă…

Din ediția tipărită

Perioadă de evaluări cu emoţii în cultura câmpulungeană

A fost și este perioadă de evaluări și concursuri ale managerilor instituțiilor de cultură din Câmpulung, trecând deja prin așa […] Citește!

Foto-pamflete

Elena Lasconi i-a sfidat pe consilierii locali

Momente stupefiante la ultima ședință de consiliu a celor de la Câmpulung, la întrunirea la care s-a aprobat programul Zilelor […] Citește!

O nouă grupare interlopă controlează Ştefăneştiul

La Ștefănești se conturează o nouă grupare interlopă care îi terorizează pe locuitori, fără ca cineva să ia vreo măsură, […] Citește!

Rectorul Mihnea Costoiu, atac la politicienii fără carte. „Lumea se schimbă și e dominată de prostie”

Rectorul Universității Politehnica București i-a atacat dur pe politicienii fără carte, care conduc astăzi țara. Studiile înalte au ajuns să […] Citește!

Singurul oncolog de la Câmpulng şi-a luat normă întreagă la Spitalul „Sf. Nicolae” din Piteşti

După ce că Spitalul Municipal Câmpulung are deficit de medici la Cardiologie și Urologie, iar Dermatologia a fost deființată, aceeași […] Citește!

Dublă măsură la Primăria Câmpulung. Arhivistul, pus să întocmească rapoarte lunare de activitate, ceilalţi – excluşi de la o asemenea obligaţie

A fost întocmit și aprobat un nou regulament de organizare și funcționare a aparatului de specialitate al primarului Câmpulungului, un […] Citește!

Foto-pamflete

Lasconi şi-a luat al treilea consilier personal! O stilistă care locuieşte pe aceeaşi stradă cu ea

S-a completat echipa de consilieri personali ai primăriței Elena Lasconi, după ce au intrat pe posturi un fost angajat al […] Citește!

De la accident cu material nuclear, în birou cu Lasconi! A mai trecut un prefect prin Câmpulung

Dacă Radu Perianu și-a găsit pe vremuri timp să explice câmpulungenilor ce e cu închiderea bulevardului, iar Ioana Făcăleață a […] Citește!