În seara zilei de 31 ianuarie, polițiștii argeșeni au fost sesizați, prin apel la 112, cu privire la faptul că pe râul Argeș, în zona Podul Viilor, la Piteşti, apa conţine evidente reziduuri petroliere, care au un miros greu, specific.
Citeşte şi: Trenulețul de agrement a picat la vot în Consiliul Local Pitești
Cazul respectiv de poluare a fost confirmat la scurt timp de către polițiștii din cadrul Secției 1 Pitești.
De asemenea, după cum a comunicat Biroul de presă al IPJ Argeş, în zona indicată s-a deplasat grupa operativă și polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în vederea efectuării cercetării.
Aşa cum era normal, au fost luate primele măsuri, împreună cu reprezentanți ai Gărzii de Mediu, ai ISU Argeș și ai Apelor Române, pentru limitarea efectelor poluării și neutralizarea substanțelor.
Nu ni s-a precizat până acum cât de gravă este această poluare pentru apă şi pentru mediul înconjurător şi nici cine a deversat respectivele reziduri, care, în cele mai multe dintre cazurile de acest gen, au legătură cu petroliştii.
IPJ Argeş a transmis în această seară că „se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și pentru luarea măsurilor legale în consecință”. Aşteptăm, deci, rezultatele anchetei.
0 Comentarii