Web Analytics
scris duminică, 14.04.2024

Polițiștii din Bascov care au salvat o femeie de la moarte

Prezența de spirit și cunoștințele de prim ajutor ale unui polițist din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au făcut posibilă evitarea unei tragedii.

Polițiștii din Bascov care au salvat o femeie de la moarte

În cursul zilei de 13 aprilie a.c., un echipaj din cadrul Secției de Poliţie Rurală Bascov, alcătuit din Ionuț, Agent Șef de poliție și polițist cu experiență, și Bianca, cu gradul de agent, se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în satul Calotești al comunei Budeasa, când au auzit în drumul public o persoană strigând după ajutor.

Au intrat în curtea casei împreună cu membrii familiei și au găsit o femeie căzută pe beton, lângă un scaun, sângerând abundent și fiind inertă.

„Secundele trec mai greu în asemenea situații, aspect valabil și pentru colegii noștri, care nu au întârziat să se informeze despre împrejurarea în care femeia a ajuns în acea stare, dar și să acorde primul ajutor.

Ionuț a verificat starea femeii, timp în care cei doi polițiști au aflat că aceasta suferă de epilepsie și este posibil să fi suferit o criză.

Imediat, polițistul, care are cunoștințe pentru acordarea primului ajutor, a observat că femeia era inconștientă și respira greu, neregulat, efectuând compresii toracice, ajutat de unul dintre copiii femeii, apoi acționând pentru dezobstrucția căilor aeriene și punând persoana în poziția laterală de siguranță.

În urma acțiunii asupra femeii și a degajării căilor respiratorii, femeia a început treptat să își revină, în aproximativ 5 minute ajungând să respire ușor, în toată perioada fiind monitorizată de polițist”, au povestit reprezentanții poliției.

Citește și Testare antidrog în școli. Cum vrea Ministerul Educației să realizeze acest lucru

Concomitent, Bianca a solicitat un echipaj medical, iar femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri, având și leziuni survenite în urma crizelor suferite.

„Îi felicităm pe colegii noștri, Ionuț și Bianca, pentru prezența de spirit și modul în care au acționat, și le dorim să aibă cât mai multe intervenții reușite„, a transmis IPJ Argeș.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită