Momente tragicomice la Judecătoria Pitești în urmă nu cu multe zile. Pe rol se afla un proces cu un proprietar de Mercedes amendat de Poliția Rutieră pentru că a depășit linia continuă. În sală, nu tu jurist al IPJ Argeș, nu tu avocat al reclamantului, doar un moșuleț de peste 80 de ani târât pe post de martor în instanță de oamenii legii. Bătrânul fusese adus în sala pașilor pierduți de o nepoată care îl sprijinea pe bărbat pentru că avea dificultăți la mers. Cu pași târșâiți, acesta s-a deplasat în fața judecătorului și a jurat cu mâna pe Biblie, potrivit uzanței numai că… cu toată bunăvoința lui, nu prea își aducea aminte de întâmplarea la care fusese părtaș în urmă cu exact un an. Magistratul a încercat să îl ajute pe octogenar cu întrebări ajutătoare, dar acesta nu își aducea aminte decât că da, avea o bătrână, aproape ca și el, Dacia 1300, și că probabil în ziua precizată de bărbatul în robă se afla pe sectorul de drum respectiv pentru că acela era traseul lui spre casă. Ghinion însă pentru polițiști, faptul că printre mașinile care de obicei îl depășesc în trafic pentru că, e drept, conduce prudent, se afla și un Mercedes, era complet pierdut în negura uitării. Singura variantă pentru completul de judecată a fost să îl elibereze pe martor de sub povara jurământului și să îi permită să plece acasă, evident, tot sprijinit de nepoata care îl adusese.
(ELECTRO-CUTARE)
C.J. Argeş ascunde numele funcţionarilor publici din comisia de achiziţii a microbuzelor cumpărate la preţuri umflate
Consiliul Județean Argeș refuză să ne furnizeze numele funcționarilor publici din comisia de...



0 Comentarii