Web Analytics
scris duminică, 20.08.2023

Polițiștii au aplicat amenzi de aproape 4 milioane de lei în ultimele 24 de ore

Amenzi de aproape patru milioane de lei au fost date de poliţişti la nivel naţional, în ultimele 24 de ore şi au fost semnalate peste 900 de posibile infracţiuni, relatează news.ro

Polițiștii au aplicat amenzi de aproape 4 milioane de lei în ultimele 24 de ore

Poliţia Română a transmis duminică, printr-un comunicat de presă, că în ultimele 24 de ore, poliţiştii au intervenit la peste 3.800 de sesizări venite din partea cetăţenilor, iar în urma activităţilor desfăşurate au fost aplicate peste 8.700 de sancţiuni contravenţionale.

Citește și: UE: 151 de proiecte de reformă în statele membre pentru a consolida reziliența și competitivitatea

„La data de 19 august , poliţişti au acţionat, la nivel naţional, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Au fost organizate 404 acţiuni şi s-a intervenit la 3.811 evenimente, dintre care 3.400 au fost sesizate prin 112.Totodată, au fost semnalate 948 de posibile infracţiuni şi au fost dispuse măsuri preventive în cazul a 30 de persoane. De asemenea, au fost depistate 17 persoane urmărite naţional sau internaţional”, a precizat Poliţia Română.

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 8.784 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3.795.028 de lei.

De asemenea, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru creşterea siguranţei în trafic, fiind constatate 150 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Au fost reţinute 788 de permise de conducere, 117 pentru alcool, 15 pentru consumul de droguri şi 307 pentru viteză, fiind retrase 276 de certificate de înmatriculare.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită