
Un agent de poliție din Pitești, în vârstă de 33 de ani, a fost reținut pentru trafic de persoane.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești au făcut cercetări astăzi față de mai multe persoane din Argeș cu vârste cuprinse între 21 și 33 de ani, suspectate pentru comiterea infracțiunii de proxenetism.
Din probele administrate a rezultat că, în luna noiembrie 2024, o persoană, de 33 de ani, ar fi recrutat în scopul exploatării sexuale, prin metoda „loverboy”, o persoană vătămată, pe care ar fi obligat-o să practice prostituția în locații din Elveția și Irlanda, până la data de 26 noiembrie 2025.
O parte dintre sumele de bani provenite din activitatea infracțională ar fi fost însușite de către persoana de 33 de ani.
De asemenea, persoanele cercetate ar fi obținut beneficii materiale din înlesnirea activității de prostituție, pe teritoriile Elveției, Germaniei, Marii Britanii și Irlandei, pentru patru tinere (una dintre ele aflată în relație maritală cu una dintre persoanele cercetate).
În urma perchezițiilor efectuate au fost descoperite și ridicate înscrisuri, cocaină (drog de mare risc), dispozitive de stocare a datelor, precum și alte mijloace de probă.
La data de 27 noiembrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești au dispus reținerea a patru persoane, cu vârste cuprinse între 21 și 33 de ani, cercetate pentru comiterea infracțiunii de proxenetism.
În sarcina agentului de poliție din cadrul I.P.J. Argeș s-a reținut și comiterea infracțiunii de trafic de persoane.
Angajatul este cercetat și urmează a fi dispuse măsuri legale în funcție de rezultate.
Poliția Română transmite că se delimitează ferm de orice comportamente sau acţiuni necorespunzătoare care aduc atingere valorilor insitituției şi nu sunt în concordanţă cu legea.
Urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş, cu propunere de arestare preventivă a persoanelor reținute, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.
Citește și Oficial! Universitatea Athenaeum neagă că l-a avut student pe Ionuț Moșteanu




0 Comentarii