Web Analytics

articol scris joi, 27 noiembrie 2025

Oficial! Universitatea Athenaeum neagă că l-a avut student pe Ionuț Moșteanu

ionutmosteanu

Sudiile superioare pe care șeful MApN, ministrul Ionuț Moșteanu, le-a declarat în primul său CV constau în diploma de la o universitate privată care, acum, afirmă că nu l-a avut student. Ionuț Moșteanu și-a scos diploma din biografiile oficiale, scriu jurnaliștii de la Libertatea.

Ministrul Ionuț Moșteanu a ocupat, în 2015 – 2016, funcția de consilier de ministru în Ministerul Transporturilor și de membru în CA al unor companii de stat, funcții care necesitau, conform legislației în vigoare la momentul respectiv, studii superioare.

Investigața ziarului Libertatea arată că primul CV oficial pe care ministrul apărării, Ionuț Moșteanu, l-a postat pe site-ul companiei TAROM, în perioada când activa în Ministerul Transporturilor, conține, la capitolul Educație, Universitatea Athenaeum, pe care Moșteanu susține că a urmat-o între anii 1996-2000. https://www.tarom.ro/wp-content/uploads/2022/11/cv-ionut-mosteanu-2015.pdf

De asemenea, în document se precizează că actualul șef al MApN ar fi absolvit Management în cadrul acestei instituții de învățământ superior. După cum reiese din acest CV, diploma de la Athenaeum era singura diplomă universitară pe care o deținea Moșteanu, în perioada respectivă.

Într-un răspuns pentru ziarul Libertatea, Universitatea Athenaeum neagă că Moșteanu ar fi fost vreodată student aici. „Dl Moșteanu Liviu-Ionuț, în prezent Ministru al Apărării Naționale, nu este absolvent al Universității Athenaeum din București – specializarea Management. Dl Moșteanu Liviu-Ionuț, în prezent Ministru al Apărării Naționale, nu a fost niciodată student al Universității Athenaeum din București. Specializarea Management a fost autorizată provizoriu în cadrul Universității Athenaeum din București abia în anul 2020, în intervalul 1996-2000 programul de studii respectiv nefuncționând în cadrul universității noastre”, se arată în răspunsul semnat de prof. univ. dr. Emilia Vasile, președinte al Senatului Universității Athenaeum.

Citeşte întreaga ştire: Cum și-a falsificat ministrul apărării Ionuț Moșteanu primul CV ca membru al Guvernului. Universitatea Athenaeum: „Nu a fost niciodată student la noi”

Supriză, după ce a devenit parlamentar, Ionuț Moșteanu a postat pe site-ul Camerei Deputaților un alt CV, dar cu nici o referire la Universitatea Athenaeum. În locul acesteia sunt trecute studii la Universitatea Bioterra, între 1996-1999, tot la Management.

Interesant este că diploma sa de licență la Bioterra nu apare în CV-ul lui oficial din perioada decembrie 2015 – octombrie 2016, când a deținut funcțiile de consilier de ministru, secretar de stat la Ministerul Transporturilor și membru provizoriu în consiliile de administrație de la trei companii de stat.

„În 2015 am terminat facultatea. Bioterra. Nu am făcut altă facultate înainte. Am făcut Automatică, m-am oprit. În anul III, am oprit Automatica”, „Ați fost director al unui club de biliard?”, „E în CV-ul meu public, da. Păi, d-aia m-am oprit, am început să muncesc. Întâi m-am dus în Austria, reparam copiatoare. Făceam foarte mulți bani atunci, era bine. Apoi am mers în club. Am lucrat în club, chiar la un moment dat l-am și administrat. Și-apoi m-am mutat spre partea de marketing și comunicare”, a declarat Ionuț Moșteanu la Digi24.

Citește și Parlamentul European a votat interzicerea accesului minorilor sub 16 ani pe rețelele sociale

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alexandru Bourceanu vrea să fie antrenor la FCSB: „O să ajung să lucrez acolo”

Alexandru Bourceanu este din ce în ce mai aproape de obținerea licenței Pro. Alexandru Bourceanu (41 de ani) antrenează în […] Citește!

Două bilete, o singură pasiune: FC Argeș!

Pentru un suporter adevărat, un meci al lui FC Argeș nu înseamnă doar 90 de minute de fotbal. Înseamnă emoție, […] Citește!

Jucătoare de tenis, retrasă de la turneu după un control antidoping la US Open. A rămas cu un hematom dureros

Lucrezia Stefanini, locul 119 WTA, a rămas cu un hematom pe brațul stâng după un control antidoping efectuat la US […] Citește!

Descinderi în Constanța după furturi de combustibil de pe navele care circulă pe Dunăre. Ce au găsit polițiștii

Un tânăr a fost prins în flagrant în timp ce ar fi sustras combustibil de la o navă aflată în […] Citește!

Românul care a provocat moartea unei atlete în Marea Britanie va fi deportat. De ce nu a fost lăsat să rămână în țară

Un român condamnat la patru ani de închisoare după ce a provocat moartea unei atlete în Marea Britanie va fi […] Citește!

Avocată din București, judecată pentru evaziune fiscală. Procurorii reclamă un prejudiciu de peste 122.000 de lei

O avocată din Baroul București a fost trimisă în judecată într-un dosar de evaziune fiscală în formă continuată. Procurorii susțin […] Citește!

Șofer reținut după ce a lovit patru mașini parcate. Avea peste 2 g/l alcool în sânge

Un bărbat de 50 de ani din Sibiu a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a provocat un […] Citește!

Captură de proporții în Portul Constanța: 60.000 de jucării suspecte, ascunse într-un container venit din China

O captură de amploare a fost făcută în Portul Constanța Sud-Agigea, unde polițiștii de frontieră au descoperit aproximativ 60.000 de […] Citește!

Brașov: Instructor auto prins băut chiar în timpul unei ședințe de condus. Etilotestul a indicat 0,21 mg/l

Un instructor auto din județul Brașov a fost depistat cu alcool în aerul expirat chiar în timpul unei ședințe de […] Citește!

Protest uriaș al fermierilor în București. Jandarmeria anunță filtre și restricții în Piața Victoriei

Jandarmeria Capitalei pregătește măsuri speciale pentru protestul fermierilor programat marți, 15 septembrie, în București. Organizatorii estimează că aproximativ 200.000 de […] Citește!

Focar de toxiinfecție la o pensiune din Bihor: 13 copii s-au îmbolnăvit, doi au fost internați

13 copii cu vârste între 10 și 14 ani s-au îmbolnăvit după ce au fost cazați, în perioada 9-11 septembrie, […] Citește!

Adeverința de asigurat ar putea fi eliminată până în 2027. Ce se schimbă pentru români

Adeverința fizică de asigurat ar putea fi eliminată până la finalul anului 2027, după ce Senatul a adoptat o propunere […] Citește!

Omul săptămânii

Tiberiu Irimia

Opinie

Încredere în Dani Coman şi răbdare pentru FC Argeş

Din ediția tipărită

Bulevardul închis e deschis! Hotărârea de transformare a „Pardonului” în zonă pietonală încă nu a fost pusă în aplicare

A doua hotărâre de restricționare a circulației auto pe Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung are, deocamdată, soarta primeia. Adică are obiect, […] Citește!

Cinci urşi din pădurile Muscelului vor primi gulere cu GPS

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a dat undă verde capturării unui număr de cinci exemplare de urs brun din zona […] Citește!

Foto-pamflete

Nu l-a iertat! Lasconi a mai tras o săgeată ironică, vizându-l pe un consilier local

Nu se știe la ce s-ar fi așteptat primărița Câmpulungului după ce administrația locală a implementat mai multe proiecte care […] Citește!

Consilierul Tiberiu Irimia, președinte al OMD – Visit Pitești. Pași importanți pentru dezvoltarea turismului

Piteștiul își deschide un nou capitol în turismul local prin infiintarea Organizației de Management al Destinației, Visit Pitești. Iar președinte […] Citește!

Un comisar contraatacă! Sancționat de Inspectorat după o condamnare pentru condus sub influența alcoolului, Aliodor Duță a blocat sancțiunea administrativă impusă de IPJ

Condamnat la începutul acestui an după ce a fost depistat în trafic sub influența alcoolului, comisarul șef Aliodor Duță, de […] Citește!

Foto-pamflete

Alți zimbri vor ajunge din Suedia și Germania în Munții Făgăraș

Nu mai puțin de șapte viței de zimbru s-au născut în prima jumătate a acestui an în zonele în care […] Citește!

Grindeanu l-a invitat la Sinaia pe deputatul argeşean Dorin Popa

La Sinaia, politica românească a demonstrat încă o dată că poate supraviețui oricărei crize. Chiar și atunci când guvernul este… […] Citește!

Și Loteria Română se pregătește de proces cu Câmpulungul

Interzicerea păcănelelor pe raza municipiului muscelean a determinat operatorii de jocuri de noroc să reacționeze, inițial prin plângeri prealabile către […] Citește!