Poliția Locală Pitești a soluționat, în luna iulie 2026, 616 sesizări primite de la cetățeni, atât în scris, cât și prin intermediul Dispeceratului instituției.
Potrivit reprezentanților instituției, Serviciul Siguranță Rutieră și Serviciul Implementare, Organizarea Circulației și Vehicule Abandonate au înregistrat și rezolvat 119 sesizări scrise privind circulația rutieră, ocuparea locurilor de parcare, semnalizarea rutieră și alte aspecte aflate în competența serviciilor.
De asemenea, echipajele Poliției Locale au intervenit la alte 497 de sesizări transmise prin Dispecerat, verificând fiecare situație și dispunând măsurile legale sau administrative necesare.
Reprezentanții instituției precizează că toate sesizările au fost soluționate cu operativitate, iar petenții au fost informați cu privire la rezultatul verificărilor, în conformitate cu prevederile legale.
Citește și În caz de urgență, doar 560 de câmpulungeni pot fi evacuați




























0 Comentarii