Constantin Păunescu s-a născut la 20 iunie 1925, la Topoloveni, în judeţul Argeş și s-a stins din viață la 6 februarie 1999, în  Bucureşti. A fost nu doar poet, ci și un profesor recunoscut în psihopedagogie, pregătit printre alții de George Călinescu, Mihai Ralea, Tudor Vianu sau Mircea Florian. Este fiul Teodorei (născută Radu) şi al lui Ioan Păunescu, agricultor, fruntaş al mişcării cooperatiste întemeiate de consăteanul său, Ion Mihalache. După instrucţia primară la Topoloveni, urmează la Bucureşti, ca bursier al statului, Liceul „Matei Basarab” între anii 1937 și 1945, unde îl are profesor pe Perpessicius, de care se apropie ca de un părinte spiritual. Trece la Universitate, la Facultatea de Pedagogie-Psihologie (1945-1949), pe care o frecventează în paralel cu cea de Litere şi Filosofie, aici avându-i profesori pe George Călinescu, Mihai Ralea, Tudor Vianu sau Mircea Florian.

A fost condamnat pentru „uneltire împotriva ordinii sociale”

În 1952, Constantin Păunescu este arestat, judecat şi condamnat pentru „uneltire împotriva ordinii sociale” şi face 2 ani de închisoare politică. În 1968 devine doctor în psihologie, iar în 1970 este confirmat de UNESCO ca expert pentru problemele copiilor cu handicap, domeniu în care se va ilustra cu lucrări de referinţă. În 1973, după ce câştigă un concurs internaţional, este chemat ca profesor invitat în Elveţia, la Geneva (Institutul de Ştiinţe Sociale, unde ţine cursuri în cadrul sectorului pentru doctoranzi, condus de Jean Piaget), Lausanne şi Sion (Centrul de Formare a Profesorilor). Întors în ţară, este conferenţiar la Institutul Central pentru Perfecţionarea Personalului Didactic, Catedra de psihopedagogie specială, şi totodată cercetător ştiinţific la Institutul de Psihologie al Academiei Române. După 1989 activează ca director al Institutului pentru Persoanele cu Handicap. Simultan ţine cursuri de psihologie la universităţile „Spiru Haret” şi Pro Humanitas. Debutează în revista Liceului „Matei Basarab” (1945), îndrumată de Perpessicius, iar editorial în 1969, cu Euphorion. Colaborează cu versuri la „Iaşul literar”, „Ateneu”, „Argeş”, „Contemporanul”, „Familia”, „Luceafărul” şi „România literară”. Citindu-i în manuscris un grupaj de versuri trimis în 1949, Lucian Blaga aprecia caracterul lor „incoruptibil”, releva „câteva bucăţi deplin realizate” şi „indiciile certe ale unor deosebite posibilităţi”.

Poetul

Particularitatea poemelor lui Păunescu este lirismul imnic şi glorificator – Magnificat, titlul unui volum din 1983, e simptomatic, cum, pentru exuberanţa vitală juvenilă, era şi titlul Euphorion – dedicat nu realităţilor conjuncturale, ci poeziei, iubirii, copilăriei ca vârstă eternă, fiinţei. Poetul se află într-o continuă jubilaţie, stare extatică a slăvirii clipei de graţie când miracolele vieţii, artei şi spiritului, ale sacrului se lasă întrezărite sau revelate. Versurile păstrează ecouri din Rilke şi din Blaga ori denotă similitudini temperamentale cu V. Voiculescu cel din sonete. Poezia e trăită ca expresie şi „joc întru fiinţă”, autorul fiind convins că „fără poezie, oriunde e noapte”. Altă cale de acces la marile taine şi experienţe este iubirea-combustie, iubirea-adoraţie şi voluptate, împinsă până la punctul în care carnalul trece în spiritual, în vreme ce copilăria se revelează ca o experienţă originară şi reversibilă, scrutată cu uneltele poetului psiholog. O asemenea lirică imnică e pândită de grandilocvenţă, redundanţă şi discursivitate, capcane în care, contând pe inspiraţie şi prea puţin pe elaborare, Păunescu cade adesea, mai ales în Cariatidele iubirii (1986) şi în Asceza voluptăţii (1996). Versuri preţioase se pierd astfel în sterilul poemelor nesupravegheate ca întreg. O selecţie riguroasă ar putea să dea seamă de o poezie neoromantică autentică, de tip vizionar.

30 de ani dedicaţi cercetării ştiinţifice teoretice şi aplicative au adunat peste 30 de volume de specialitate

Probabil, sunt puţine cadre didactice în învăţământul special care să nu fi deschis, măcar o dată, vreuna din cărţile profesorului Constantin Păunescu. Acum doar ele, cărţile, încearcă o fixare în memorie a celui care şi-a legat, incontestabil, numele de acest domeniu. Cei 30 de ani dedicaţi cercetării ştiinţifice teoretice şi aplicative au adunat peste 30 de volume de specialitate, 200 de comunicări ştiinţifice la congrese naţionale sau internaţionale, precum cele de la Paris, Louvain, Sonnenberg, Londra, Geneva, Roma, Viena, Praga, Atena, peste 150 de studii publicate în revistele din ţară sau din străinătate, mai mult de 250 de lucrări pentru susţinerea gradului didactic I în învăţământ, coordonate ştiinţific şi metodologic. În ţară, palmaresul recunoaşterii trudei profesorului Constantin Păunescu pe tărâmul ştiinţei numără o medalie, o diplomă de onoare şi două interdicţii, jenante pentru guvernanţii vremii: una, la propunerea pentru titlul academic DOCTOR HONORIS CAUSA, de către International University Fondation Scicluna din U.S.A., Statul Missouri, 1988, iar cealaltă, la propunerea pentru acordarea MEDALIEI DE BRONZ CU COLAN a Fundaţiei Academice „Albert Einstein”, U.S.A., septembrie 1989. Preţuirea a venit, mai degrabă, din lumea ştiinţifică internaţională. Datorită faptului că a realizat, singur şi în cadrul unei echipe formată de-a lungul anilor, peste 50% din întreaga literatură de specialitate (psihopedagogie specială), instituţii de mare prestigiu din Europa îl consideră unul dintre cei mai competenţi specialişti în domeniu. Pentru acest motiv biografia sa este înscrisă în The International WHO’S WHO of Intelectuals și International WHO’S WHO Contemporany Achievment. Din anul 1970 argeșeanul nostru a fost confirmat de UNESCO ca expert pe problemele copiilor cu deficienţe şi, ulterior, a susţinut, ca profesor invitat, cursuri de specialitate la Universităţile din Geneva şi Lausanne, unde a colaborat cu Jean Piaget. Fostul student al lui G. Călinescu, M. Ralea, T. Vianu, Mircea Florian, profesorul Constantin Păunescu a avut bucuria unor relaţii literare cu personalităţi de excepţie ale literaturii române. Să mai adăugăm realizarea, împreună cu Alexandru Philippide, a unui film documentar pentru televiziune, precum şi cele peste 200 de colaborări pe teme de psihologie şi educaţie cu Televiziunea şi Radioul, spre a puncta preocupările de dincolo de sfera didactică.
Marius Ionel