# Convorbiri neconvenţionale

# Poet amator, dacă nu poţi să trăieşti exclusiv în şi din această meserie? Filosof? Profesionist? Te-ai putea numi aşa cu strânsura de câţiva ani la catedra de filosofie a Universităţii din Piteşti. Dar sunt scriitori toţi profesorii de literatură din şcoli şi din facultăţi? Astronomi dascălii care predau astronomia? Cosmonauţi cei care ţin lecţii despre călătoriile interplanetare?
– Nu îmi imaginez cum ar fi meseria de poet. Sau, altfel spus, dacă îmi imaginez, aceasta nu poate fi decât la modul comic: numeri versurile pe care le-ai făcut în programul de lucru, ori pui ceasul să sune şi apeşi pe vreun buton miraculos de unde să ţâşnească poezie etc. Cei care trăiesc din aşa ceva, de fapt trăiesc făcând altceva decât poezie – de obicei sunt redactori la diverse reviste de cultură sau sunt secretari literari. În acest sens şi eu pot spune că trăiesc parţial din poezie din moment ce am primit oferta de a mă angaja la instituţia amintită, fiind cunoscut pentru premiile câştigate în perioada studenţiei şi pentru că publicam frecvent în revista „Argeş” şi în „Săgetătorul”. N-am creat vreun sistem sau vreo perspectivă nouă de analiză în filosofie, deci nu sunt „filosof” în sensul de creator pe acest tărâm. Sunt licenţiat în filosofie, autor al unei teze de doctorat în domeniu, profesor de filosofie şi încerc să fiu prin tot ceea ce fac „iubitor de înţelepciune”. Pot exista şi profesori de filosofie care nu sunt iubitori de înţelepciune, ci doar îşi învaţă lecţia de la o zi la alta, fără să pună mare preţ pe conduita morală. Consecinţa extinderii sferei de semnificaţie a termenului „filosof” este aceea că ajungi să te trezeşti numai printre filosofi. Se demonetizează cuvintele. Este şi aceasta o dimensiune generală a vremurilor pe care le trăim: relativizare la toate nivelurile.

„Eu ştiu însă ce pot face şi ce nu, fără supra sau sub-estimări”

# Avem poeți filosofi în România? Avem filosofi poeți? Cine ar fi? „Cuget – exist!” Gândesc – filosofez! Dar adevărații filosofi sunt cei care fac filosofia. Creează concepte. Sisteme. Lucian Blaga cu „Spațiul mioritic”… Ți-ai propus să ajungi atât de departe? Ai renunțat? Ai complexe?
– Poeţii filosofi sunt o specie mult mai numeroasă decât filosofii poeţi. Filosoful poet deplin şi cel mai cunoscut este Lucian Blaga, creator valoros în ambele sfere, dar înainte de el, aşa cum ştim toţi, Eminescu ne-a lăsat valoroase poezii, demne de mari filosofi. „La steaua”, de exemplu, surprinde ideea relativităţii cu multă vreme înainte de apariţia ei. Constantin Noica a scris trei frumoase „Poeme filozofice pentru Sanda”. Poeţi filosofi pot fi consideraţi Ion Barbu, Ştefan Augustin Doinaş, Nichita Stănescu (în ludicul său creator de concepte), Ileana Mălăncioiu. Revenind la una dintre părţile întrebării: a gândi nu înseamnă a filosofa, pentru că te poţi gândi cum să construieşti o casă, cum să faci o afacere şi multe altele care nu au nimic de-a face cu filosofia, ci ţin de o gândire de tip instrumental. Adică urmăresc modul de atingere a unui scop deja stabilit, pe când gândirea filosofică este prin esenţă reflexivă şi pune problema statutului pentru înseşi acele scopuri. De aceea se spune că filosofia are de-a face cu gândirea de tip teleologic. Mai departe cu treptele întrebării dumneavoastră: nu mi-am propus să „ajung atât de departe”. Mi-aş fi propus dacă simţeam că eram făcut pentru asta. Am o structură de persoană analitică, având totuşi intuiţie şi imaginaţie. De aici atracţia pentru filosofie şi literatură, pentru cuvânt în general. Dar mai este şi un alt motiv pentru care nu mi-am propus astfel de ţinte. Presupunând că cei care urmăresc să creeze filosofie sunt persoane oneste, sincere, aflate în căutare de adevăr şi nu vânători de glorie pe seama ideilor, mărturisesc faptul că am (re)găsit de multă vreme ceea ce căutam. Periplul meu prin filosofie, istoria religiilor a fost unul care viza Absolutul. Adevărul este Hristos, dar El este şi Calea şi Viaţa – o spun nu ca unul care doar a moştenit, ci a şi căutat cu toată inima să fie încredinţat de această moştenire.
# La un bilanț ai fi mulțumit cu cât ești, până unde ai ajuns? Vrei mai mult? Te subestimezi? Eu te știu mai mult decât arăți. Și mulți alții ca mine. Ne dezamăgești?
– Modul în care se încheie întrebarea mă flatează, făcându-mă să înţeleg că sunt aşteptări mari de la mine. Eu ştiu însă ce pot face şi ce nu, fără supra- sau sub-estimări. Talantul – în cazul meu mă gândesc la poezie şi la scriitură în general – ne este dat pentru a ne mântui cu el, nu pentru a ne închina lui, pentru a-l idolatriza, ceea ce înseamnă a ne pierde prin el. Nu este totdeauna ceva benefic să doreşti să nu-i dezamăgeşti pe ceilalţi, să vrei să împlineşti toate aşteptările. Hristos i-a dezamăgit pe mulţi dintre cei din neamul Său pentru că nu a intrat călare pe cal în Ierusalim, cu sabia în mână, ca să-i elibereze de sub stăpânirea romană. Şi exemplele pot continua, pentru că se aplică multora dintre apostoli, ucenici şi urmaşi ai Săi. În al doilea rând, privitor la a dezamăgi, trebuie să ţinem cont şi de contextul social actual. Nu este o scuză, ci o explicaţie a modului în care ni se răpeşte timpul (fără să acuz pe cineva de rea intenţie la adresa mea). Adică faptul de a fi nevoit să lucrez în două locuri (însemnând domenii diferite), pregătirea continuă pentru altceva decât filosofie, adică în relaţii internaţionale şi studii europene, cu sumedenia de discipline adiacente, apoi istorie. Bineînţeles, de aici apar şi multe avantaje pe planul cunoaşterii, dar şi dezavantajele inconsecvenţei într-un anumit domeniu. Asta e, nu le putem avea pe toate.
(Prof. Marin Ioniţă)