Web Analytics
scris sâmbătă, 14.11.2020

PNL Argeș – Jurnal de campanie în sudul județului

 

PNL Argeș – Jurnal de campanie în sudul județului

Echipa de campanie a PNL Argeș, împreună cu candidații Adrian Miuțescu, Gelu Tofan și Adina Damaschin, pentru Camera Deputaților și Marius Postelnicescu, pentru Senat, au fost ieri în sudul județului, în comunele Ungheni, Miroși și Căldăraru.

Argeșenii din sudul județului se confruntă cu lipsuri majore, candidații PNL Argeș prezentând soluțiile pe care Guvernul Orban le are pentru a le îmbunătăți condițiile de viață. În comuna Miroși, de exemplu, este nevoie de alimentare cu gaze, mai ales în condițiile în care branșarea la rețea este acum gratuită.

Citește și

CANDIDAŢII PNL ARGEŞ SE IMPLICĂ PENTRU A PĂSTRA ARGEŞUL SĂNĂTOS

 

PNL și-a propus să dubleze în următorii ani numărul gospodăriilor din țară branșate la rețeaua de gaze. Argeșenii din Miroși au nevoie de încă un bancomat, pentru a nu se mai face aglomerație, iar în comuna Ungheni e nevoie urgentă de un dispensar și de un cămin cultural.

 

Candidații PNL Argeș au discutat cu cetățenii, spunându-le că doar prin susținerea economiei și dezvoltarea agriculturii se pot oferi soluții sustenabile pentru ei.

 

Administrația liberală din comuna Căldăraru va avea tot sprijinul Guvernului, fiind nevoie de o majoritate de dreapta în Parlament, pentru ca zonele precum sudul județului Argeș să beneficieze de investiții masive în drumuri, alimentare cu gaze, canalizare și apă potabila. Reușim împreună!

Realizat de Asociaţia Jurnalul de Argeş la comanda PNL Argeş, CMF: 11200025

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...