Meteorologii anunţă că, până luni seară, în cea mai mare parte a ţării se vor semnala ploi torenţiale, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Pentru 20 de judeţe din Moldova, Muntenia, estul Transilvaniei şi sud-vestul Dobrogei şi pentru municipiul Bucureşti a fost emisă o avertizare Cod galben de furtuni, chiar vijelii şi grindină. În zona Capitalei, temperaturile vor ajunge, în următoarele două zile, la 27-28 de grade, dar vremea va fi instabilă, iar începând de duminică se va răci, maximele fiind prognozate la 20 de grade, transmite News.ro.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică privind instabilitate atmosferică şi cantităţi de apă însemnate, valabilă de joi, de la ora 10.00, până luni, la ora 20.00.
”În intervalul menţionat în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale în general de 40…50 km/h), vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor fi de 25…35 l/mp, iar prin acumulare vor depăşi local 50…70 l/mp”, a arătat ANM.
Meteorologii au emis, totodată, o atenţionare Cod galben privind instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă joi, între orele 12.00 şi 23.00, în judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Harghita, Bacău, Vaslui, Galaţi, Vrancea, Covasna, Braşov, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Ilfov, municipiul Bucureşti şi în zona continentală a judeţului Constanţa.
0 Comentarii