Web Analytics
scris miercuri, 26.07.2017

Plai de Dor, din Mioveni, în Salamina

9 SalaminaAnsamblul Plai de Dor din Mioveni a încântat, săptămâna trecută, publicul Festivalului Internațional de Dansuri Folclorice din Salamina-Grecia, ajuns la ediția a IV-a, prin evoluțiile energice, dar și prin portul tradițional. Dovadă stau diploma și trofeul Festivalului Internațional de Folclor pe care copiii de la Mioveni le-au primit din partea organizatorilor.

Plai de Dor, din Mioveni, în Salamina

În paralel, delegația primăriei Mioveni, a avut programate o serie de întâlniri cu reprezentanții administrației din Salamina, oraș cu care Mioveniul are încheiat, încă din anul 2013, un parteneriat de cooperare. „La aceste întâlniri am avut onoarea de a ne întâlni cu conducerea regională, cu parlamentari și consilieri și am discutat despre menținerea acestor relații și extinderea colaborării în alte domenii de interes comun pentru ambele părți”, a precizat primarul orașului Mioveni, Ion Georgescu.
Pe lângă activitățile specifice unei asemenea manifestări culturale, organizatorii au pregătit delegațiilor participante și o serie de surprize, atât copiilor, cât și reprezentanților administrațiilor invitate. Astfel, la invitația vice-guvernatorului Regiunii Attica, alături de reprezentanții ambasadelor, de primari din zona Pireu, parlamentari, consilieri regionali și locali, oaspeții au asistat la un impresionant spectacol susținut într-unul dintre amfiteatrele antice, unde s-au prezentat trei nunți tradiționale și obiceiurile din zonele Creta, Pondos și Salamina.

 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...