Web Analytics

Piteştiul are cel mai modern echipament de radioterapie din România

de | 30.01.2019 13:10 | Actualitate

Miercuri 30 ianuarie, la Hotelul Ramada din Piteşti a avut loc conferinţa-dezbatere „Accesul pacienţilor la radioterapie în regiunea Sud-Muntenia”. Un eveniment naţional, organizat de Spitalul Sfântul Nicolae din Piteşti, şi la care au participat peste 100 de oficiali din toată ţara, inclusiv de la Ministerul Sănătăţii şi CNAS. Invitat special a fost ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului.

După cum preciza Alina Comănescu de la Asociaţia Sănătate pentru Comunitate, „în regiunea Sud-Muntenia este un singur aparat de radioterapie. România are cele mai puţine aparate de radioterapie, raportat la numărul de locuitori, dintre ţările UE”.

Director medical la Spitalul Sfântul Nicolae, dr. Fidan Osman a declarat: „Deţinem cel mai performant echipament de radioterapie din România. Aparatul scade considerabil efectele secundare. În cadrul Spitalului nu avem liste de aşteptare. Pe zona de radioterapie am făcut o investiţie de 6 milioane de euro”.

Ca de obicei, ÎPS Calinic a avut un discurs special, în care a spus printre altele: „Împăcarea cu sine este esenţială. Trebuie neapărat să scoatem ideea de boală din capul oamenilor. Când nu suntem împăcaţi cu noi înşine, înseamnă că avem probleme cu neputinţele care ne turtesc viaţa morală”.

După cum a declarat Răzvan Vieru de la Ministerul Sănătăţii, în prezent sunt 8 contracte în derulare prin Banca Mondială pentru dotare a 8 centre din ţară cu echipamente de radioterapie: „Sperăm ca până la jumătatea acestui an toate echipamentele să fie livrate şi instalate”.

În România, în ceea ce priveşte incidenţa cancerului, în 2018 s-au înregistrat peste 80.000 de noi cazuri, iar cancerul bronhopulmonar a fost cel mai frecvent diagnosticat.

 

 

 

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii