Web Analytics
scris vineri, 23.05.2025

Pitești. Undă verde pentru reabilitarea Colegiului Economic. „Am semnat contractul de finanțare”

Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a transmis într-o emisiune la Antena 3 Pitești că în seara zilei de miercuri, 21 mai, a primit o veste foarte bună de la Ministerul Dezvoltării şi Administraţiei Publice.

Pitești. Undă verde pentru reabilitarea Colegiului Economic. „Am semnat contractul de finanțare”

Citește și: Pitești. Noul preț local al energiei termice facturate populației

Concret, ministrul Cseke Attila a semnat un contract de finanţare de 5 milioane de euro pentru consolidarea şi reabilitarea totală a Colegiului Economic „Maria Teiuleanu” din Piteşti.

Este un proiect finanţat pe o axă deschisă pe risc seismic şi vor urma lucrări de amploare! Am făcut documentația într-un timp record. (…) Vor fi consolidate elemente de structură, dar și introduse elemente suplimentare de structură, va fi reabilitată total rețeaua electrică, cea de încălzire și de încălzire apă caldă, cea de climatizare, instalațiile sanitare, vor fi adăugate dispozitive seismice care să reducă răspunsul la seism al construcției, izolarea termică a fațadelor cu vată bazaltică și a soclului cu polistiren extrudat, avem și supraveghere video totală, chiar televiziune cu circuit închis.

Astăzi (vineri, 23 mai – n.r.), am fost la Bucureşti, împreună cu secretarul de stat Vlad Ştefan Niculae, şi am semnat acest contract în urma căruia încă un colegiu piteştean va fi reabilitat şi bine pus în valoare!” – a transmis primarul Cristian Gentea în emisiunea preluată pe pagina sa de Facebook.

Citește și: Vot la Pitești pentru locuințele sociale. Lista de priorități la soluționarea cererilor

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită