Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 1 Pitești au continuat cercetările într-un dosar privind săvârșirea unei infracțiuni de furt și au reținut un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Pitești.
Citește și: Video. Patru câini de avalanșă au „defilat” la Pitești cu grupul Salvamont Argeș
Ce s-a întâmplat? Potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș, miercuri, 29 noiembrie, cel în cauză ar fi sustras din vestiarul unui magazin din Pitești 40 de lei, respectiv 90 de lei, din portofelele a două persoane.
După administrarea probatoriului, joi, 30 noiembrie, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, care a dispus în cazul său măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.
0 Comentarii