Polițiștii din cadrul Secției 3 Pitești au identificat vineri, 18 august, un bărbat care și-a însușit fără drept două telefoane mobile.
Citeşte şi: Argeş. Trei şoferi agresivi, calmaţi cu amenzi de poliţişti!
Din cercetări s-a stabilit că pe 23 iunie, acest bărbat, în vârstă de 68 de ani, din Pitești, și-a însușit cele două telefoane mobile, cu o valoare totală de aproximativ 10.000 de lei, care fuseseră lăsate de o persoană pe o bancă din fața unui bloc din Pitești.
Bărbatul în cauză a predat unul dintre cele două telefoane mobile, urmând să-l predea și pe celălalt după ce îl va recupera de la fiul său, care nu se află în localitate – ne-a informat Biroul de presă al IPJ Argeş.
Cercetările continuă, infracțiunea fiind de însușire a bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor.
0 Comentarii