Astăzi, 4 februarie 2025, Primăria Municipiului Pitești a predat amplasamentele pentru două proiecte importante de infrastructură rutieră, care vizează modernizarea și fluidizarea traficului în zona Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” și a străzii Zamfirești. Lărgire strada Tineretului – zona Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu”:
Contractul de proiectare și execuție are o valoare de 818.125 lei, cu TVA inclus, iar lucrările vor fi realizate pe o lungime de aproximativ 220 ml. Acestea includ:
• Frezarea stratului de asfalt existent (6 cm);
• Montarea unei geogrile pentru consolidarea infrastructurii rutiere;
• Refacerea stratului de rulare cu beton asfaltic BA16, având grosimea de 6 cm;
• Amenajarea unei benzi de staționare în fața școlii pentru fluidizarea traficului și asigurarea unui spațiu dedicat opririi autovehiculelor;
• Refacerea trotuarelor pe ambele părți ale străzii.
Termenul de execuție al lucrărilor este de 4 luni.
Modernizare drum lateral – strada Zamfirești:
Citește și Incredibil! La 76 de ani a sfidat radarul
Pentru această investiție, contractul de proiectare și execuție are o valoare de 809.200 lei, cu TVA inclus, iar lucrările se vor desfășura pe o lungime de aproximativ 272 ml, incluzând:
• Execuția unei noi structuri rutiere, compusă din:
– 4 cm beton asfaltic BA16;
– 6 cm strat de legătură din BAD20;
– 15 cm piatră spartă;
– 25 cm balast.
• Construirea trotuarelor pe partea stângă a străzii, încadrate cu borduri prefabricate 20×25 cm, pentru siguranța și confortul pietonilor.
Termenul de execuție al lucrărilor este de 4 luni.
0 Comentarii