În ziua de marți, 14 mai, polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 4 Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și tentativă la furt calificar și au reținut un tânăr în vârstă de 18 ani, din Craiova.
Citește și: 19 mai. Pitești Half Marathon: program, traseu, restricții de circulație
Potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș, pe 25 aprilie, tânărul a profitat de aglomerație și, prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă/asigurare, a sustras din incinta unui magazin aflat într-un centru comercial din Pitești un telefon mobil, în valoare de aproximativ 1.000 de lei.
De asemenea, pe 6 mai, tot el ar fi încercat, în același mod, să sustragă un telefon mobil.
Cel în cauză a fost condus, cu prijinul polițiștilor doljeni, în baza unui mandat de aducere, la sediul poliției, pentru audieri.
După administrarea probatoriului, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de miercuri, 15 mai, să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale.
0 Comentarii