Web Analytics
scris miercuri, 28.02.2024

Pitești. Film în premieră și invitați speciali la Cinema „București”

Sâmbătă, 2 martie, la ora 19, la Cinematograful de artă „București” din Pitești ajunge Caravana cinematografică WARBOY! Iar spectatorii se vor întâlni cu regizorul Marian Crișan și cu actorul din rolul principal, Daniel Bâliș, potrivit unui comunicat de presă al instituției gazdă, Filarmonica Pitești.

Pitești. Film în premieră și invitați speciali la Cinema „București”

Citește și: Argeșul a fost premiat la Gala Cercetării Românești

WARBOY este despre un adolescent prin ochii căruia vedem finalul celui de-al Doilea Război Mondial, mai exact toamna anului 1944. Băiatul încearcă să salveze cei doi cai ai familiei pornind cu ei într-o călătorie inițiatică, traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni. Filmul poate fi numit <un film de război> sau <film pentru copii>; ce m-a atras cel mai mult la acest proiect, atunci când l-am conceput, au fost elementele de western pe care m-am bucurat să le pot aduce pe marele ecran”, mărturisește regizorul, conform sursei citate.

 Trailerul distribuit de Rova Film poate fi văzut pe: https://youtu.be/18VtyKEmn7w

Daniel Bâliș, Reginald Ammons, Ovidiu Crișan, Adina Iftime, Ion Bechet, Dan Chiorean sunt actorii din WARBOY – cel de-al cincilea lung metraj al regizorului cunoscut deja publicului larg pentru Morgen, Rocker, Orizont sau Berliner, dar și pentru miniseria produsă de HBO România – Valea Mută.

WARBOY este realizat cu sprijinul CNC România, CNC Republica Moldova, Cinema City, Happy Cinema, în colaborare cu TVR și este o producție Rova Film, în coproducție cu Chainsaw Europe, Forest Film și Parmis.

Biletele sunt disponibile online, pe https://eventbook.ro/film/bilete-warboy-pitesti, iar acestea vor fi disponibile și la CentrulMultifuncțional, în ziua proiecției.

Duminică, 3 martie, la ora 18, la același cinematograf va fi reproiectat în premieră filmul „Zile perfecte”, regizat de WimWenders, în rolurile principale fiind Yumi Asô, Tokio Emoto, Tomokazu Miura, Arisa Nakano și Sayuri Ishikawa.

Fiecare zi din viața noastră poate fi perfectă dacă vedem micile bucurii care ne înconjoară. Asta ne arată Hirayama, un om pe deplin mulțumit cu viața sa simplă ca îngrijitor al toaletelor din Tokio. În afara rutinei sale riguroase de zi cu zi, se bucură de pasiunea pentru muzică și literatură. Iubește copacii și uneori îi fotografiază. Însă o serie de întâmplări neașteptate vor dezvălui treptat mai multe despre trecutul său…    
Perfect Days este o odă adusă bucuriilor și plăcerilor simple ale vieții. Totodată, este un reminder pentru a ne schimba perspective și a îmbrățișa frumusețea care ne înconjoară. Fiecare zi poate fi perfectă
– se arată în comunicatul de presă al Filarmonicii.          

Un bilet la acest film costă 10 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Nici PSD Argeş nu mai este ce a fost

PSD a câștigat matematic alegerile în Argeș, însă e departe de gloria și procentele de altădată. Realitatea scorului din teren e mascată într-un...

Din ediția tipărită

Elena Lasconi

De ce a votat Lasconi pe Mihai Bravu

Câmpulung, dragostea mea, nu a mai fost locul în care Elena Lasconi să voteze! De data aceasta, ținând cont de miza scrutinului, primărița de Muscel...