Pitești. Bărbat găsit mort într-un canal

de | 24.03.2023 21:13 | Actualitate, Home

În seara zilei de 24 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au fost sesizați în mod direct de către o persoană despre faptul că ar fi observat într-un canal betonat, o persoană decedată.

La locația indicată, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind solicitat sprijinul pompierilor argeșeni pentru scoaterea trupului neînsuflețit.

Citește și: Un fost director Hidroelectrica şi-a construit un ponton cu banii companiei, dar scapă de acuzații, pentru că s-au prescris faptele

Cercetările au fost preluate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești, care au stabilit că persoana în cauză este un bărbat de 59 de ani.

Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal, cauza decesului urmând să fie stabilită în urma efectuării autopsiei medico-legale.

Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul persoanei în cauză.

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole