Web Analytics

Pitești: Anunţ privind gravitatea extremă generată de alergia la ambrozie

de | 14.09.2023 16:55 | Actualitate, Home, Politica si Administratie

Autoritățile publice locale de la Pitești anunță că în perioada mai – septembrie a anului curent, au fost efectuate repetate controale de către inspectorii primăriei împreună cu polițiști locali, pe toată raza municipiului Piteşti, în vederea identificării şi centralizării terenurilor afectate de buruiana ambrozia.

În acest scop, au fost transmise 43 de somații către proprietarii imobilelor unde s-a identificat prezenţa buruienii, iar, ca urmare, aceștia şi-au îndeplinit obligaţiile prevăzute de lege şi au procedat la aplicarea metodelor de prevenire şi combatere a buruienii prin defrişarea/erbicidarea vegetaţiei invazive şi igienizarea terenurilor.

Acolo unde s-a constatat nerespectarea obligaţiilor prevăzute de Legea nr.62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, au fost emise sancţiuni – avertismente, terenurile urmând a fi supuse verificărilor şi în perioada imediat următoare.

Se face apel către toţi proprietarii, deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole, precum și beneficiarii lucrărilor de construcți, pe ale căror suprafețe de teren au fost depistate focare de infestare, să ia măsuri urgente pentru prevenirea, combaterea şi distrugerea buruienii ambrozia.

Citește și Week-end baschetbalistic la Pitești Arena!

Se recomandă cosirea repetată, manual sau mecanic, distrugerea cu unelte agricole, smulgerea, erbicidarea, după caz. Ambrozia este cea mai răspandită specie de buruiană, fiind o plantă invazivă care se adaptează cu usurinţă condiţiilor de sol şi de climă nefavorabile. Se înmulteşte extrem de rapid, prin seminţe şi este rezistentă la secetă. Temperaturile ridicate din ultimii ani au favorizat răspândirea acesteia.

Controalele vor continua și în luna octombrie, condițiile meteo favorizând creșterea rapidă și răspândirea acesteia. Menționăm faptul că, nerespectarea obligațiilor prevăzute de lege se sancționează cu amendă de la 1.000 lei – 5.000 lei în cazul persoanelor fizice și cu amendă de la 10.000 lei – 20.000 lei, în cazul persoanelor juridice.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *