Web Analytics

Pitești. A aruncat gunoiul cu tot cu pubele în pârâu și a fost amendată

de | 11.11.2022 10:51 | Actualitate, Home, Politica si Administratie

Poliția Locală Pitești a dat amendă pentru aruncarea gunoiului în pârâu. Joi, 10 noiembrie, în jurul orei 08:30, după un apel la dispeceratul Poliției Locale, care reclama o persoană ce aruncă gunoiul menajer împreună cu europubele în pârâul Turcești, un echipaj de la Compartimentul Protecția Mediului s-a deplasat la fața locului, pe strada Dimitrie Butculescu.

A fost identificată persoana în cauză, M. M., o femeie în vârstă de 53 de ani, și sancționată contravențional, conform legii, cu 1000 de lei. Ulterior, zona a fost curățată cu sprijinul Salpitflor.

Citește și Nicolae Ciucă a anunțat forma finală a ordonanței care reglementează prețul energiei electrice

Primăria Pitești îndeamnă cetățenii să semnaleze astfel de fapte antisociale la numărul de telefon 0348911, pentru o intervenție rapidă a echipajelor la fața locului și surprinderea în fapt a persoanelor în cauză.

„Toleranță ZERO față de cei care aruncă gunoiul pe domeniul public!”, transmite Primăria Pitești.

Articol scris de Mari Tudor

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *