Web Analytics

Pitești: 100 persoane ajutate de autorități să-și facă cumpărăturile

de | 7.04.2020 16:23 | Actualitate

 

Primăria Municipiului Pitești a identificat până în acest moment un număr de aproximativ 100 de persoane în vârstă de peste 65 de ani, fără susținători sau altă formă de ajutor.

Echipe special desemnate din cadrul salariaților Direcției de Asistență Socială s-au deplasat la domiciliul persoanelor vârstnice care au solicitat sprijin în vederea achiziționării de produse alimentare, de igienă și medicamente.

Astfel, alimentele, medicamentele sau bunurile care au fost solicitate de persoanele în vârstă de peste 65 de ani au fost livrate acestora, direct la domiciliu, costul produselor respective fiind suportat integral de către persoanele care le-au solicitat.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii