Numele meu este Mircea Andrei. Andrei Florin Mircea pe buletinul de vot.

Am 52 de ani, sunt avocat, fost procuror. Şcoala făcută la vremea ei, crescut într-o familie de oameni normali, cu un pachet de valori dobândite acasă, plus altele care au provenit din educaţie şi din viaţă.
S-a spus despre mine că nu sunt argeşean. Mama este argeşeancă get-beget, musceleancă hotărâtă şi înfiptă, iar tata este oltean. Am crescut în Piteşti, am făcut şcoala în Piteşti, toate prieteniile şi amintirile mele de om tânăr sunt legate numai de oraşul acesta, numai de Argeş. Când m-am întors acasă din Bucureşti m-au făcut venetic pentru că dădea bine în faţa poporului în campania electorală. Mi-aş dori să se mai întoarcă în Argeş, cu proiecte pentru Argeş, măcar încă o mie de venetici ca mine.
Mă consider un intelectual, îmi place să citesc până uit că a trecut timpul şi nu am nevoie de nimeni care să-mi scrie discursurile, care să gândească proiecte şi să înţeleagă economia unui judeţ şi care să vorbească în locul meu în faţa oamenilor.
În egală măsură, nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin, îmi suflec mânecile în curtea părintească, râd din tot sufletul, ştiu prea bine ce înseamnă şi ridicarea şi căderea, îmi place să mă înconjor de oameni şi am prostul obicei de a spune lucrurilor pe nume.
Când am candidat acum patru ani m-a costat curajul de a-l înfrunta pe Constantin Nicolescu şi de a susţine că PSD-ul – după 22 de ani în care a demonstrat tot ce avea de demonstrat – trebuie să plece acasă, să se reformeze, să se cureţe de problemele penale şi să înţeleagă că judeţul acesta nu este o moşie primită plocon, ci e temelia a 600.000 de suflete care trăiesc aici, lucrează aici şi îşi proiectează viitorul în funcţie de ce reuşim noi, ca oameni politici, să facem pentru ei. Nu m-am temut nici de un adversar ca Nicolescu şi nici de PSD tocmai pentru că am ştiut ce gânduri am în ceea ce priveşte Argeşul. Am ştiut că aceste gânduri sunt mai cinstite şi mai eficiente de o mie de ori decât cei 26 de ani ai lor de guvernare şi pentru că nu îmi stă în fire – uite aşa, pur şi simplu – să plec capul şi să tac.
Am plătit apartenenţa la un partid care a guvernat de la Bucureşti tăind de la populaţie şi neştiind ce se întâmplă în judeţe. Nu am ştiut sincer, după momentul 2012, dacă politica mai este pentru mine şi cum să fac să mă regăsesc în acest domeniu ca om care vrea să schimbe lucruri, dar care trebuie să activeze în structura unor formaţiuni mamut rupte de oameni şi de comunităţile locale.
O lege a schimbat totul, o lege care ne-a permis să avem un partid al judeţului, al nostru. Înfiinţarea Partidului pentru Argeş şi Muscel a fost răspunsul meu. Modalitatea de a face politică, dar nu politica Bucureştiului, modalitatea de a lupta pentru judeţ, în interesul lui exclusiv şi de a pretinde respectul pe care Argeşul şi capitala sa, Piteştiul, le merită pe harta României.
Eu am luat deciziile mele şi realizez că fiecare dintre dumneavoastră le luaţi pe ale dumneavoastră.
Vă spun ce vreau să fac, cine sunt, ce pot. O voi face zi de zi până când am convingerea că fiecare cetăţean cunoaşte acest proiect, că mă cunoaşte pe mine ca om, cu bune şi cu rele, şi că decide în cunoştinţă de cauză.
Numele meu este Mircea Andrei, candidez la Primăria Piteşti şi pe primul loc pe lista PAM pentru Consiliul Judeţean.
Trag nădejde că ne vom întâlni în perioada următoare la dumneavoastră acasă să vorbim faţă către faţă despre oameni ca mine, despre nevoile şi grijile pe care le aveţi, despre ce putem face împreună. Şi despre respect.
Aduc eu cafeaua…
Mircea Andrei