Soprana Otilia Rădulescu s-a născut la Piteşti în 1967, oraș în care prea puțini își mai aduc aminte de ea. La opt ani a început studiul viorii, iar la 16 ani a început să fie iniţiată în arta cântului de profesoara Cornelia Voica la Școala Populară și Meserii din Pitești. În anul 1986 a devenit solistă a secţiei de Estradă a Teatrului din oraşul natal.
V-ați născut la Pitești. Ce amintiri aveți?
- Piteştiul este oraşul copilăriei şi al tinereţii mele. Aici am absolvit şcoala şi liceul, aici am avut o copilărie fericită, alături de fratele meu, de părinţi, de rude, de prieteni. Cânt de când mă ştiu. Părinţii mei mi-au spus că am început să cânt de la vârsta de 2 ani, pe când eram în tren mergând în vacanţă. Eram gălăgioasă şi cântam tot timpul.
Doamnă Otilia Rădulescu-Ipek, ce v-a atras către muzică?
- Întotdeauna mi-a plăcut să cânt. Repetam orice melodioară pe care o auzeam. Vioara a fost un început. Părinţii au vrut să învăţ un instrument. Eu însă îmi doream foarte mult să cânt cu vocea. Din păcate am renunţat la vioară.
În anii '80 eraţi pasionată de muzica uşoară. Cum a fost acea perioadă?
- Eu, cântând, îmi plăcea să ascult orice în legătură cu muzica, dar în special cu muzica uşoară, dat fiind vârsta fragedă, energia acelor ani. La Piteşti, unde eu m-am născut, era un teatru de dramă şi de estradă, Teatrul “Alexandru Davila”. A fost un concurs la care m-am prezentat, le-a plăcut vocea mea şi am fost angajată ca solist vocal la secţia de estradă. A urmat o perioadă frumoasă pe care mi-o amintesc cu mare drag şi dor. Am avut şansa să intru într-o puternică echipă, condusă de regretatul compozitor şi dirijor Dumitru Lupu. Cântam împreună cu Ileana Şipoteanu, Daniel Iordăchioaie, făceam turnee în toate oraşele ţării, apoi am participat la selecţiile pentru Festivalul de la Mamaia. În 1987, am obţinut un premiu III la interpretare. Melodia fusese compusă de Dumitru Lupu, pe un text de Mala Bărbulescu, şi se intitula „Mă voi gândi la tine“. apoi în 1989 am câştigat trofeul la creaţie, cu o melodie de Temistocle Popa, „Românie”, era un duet cu Daniel Iordăchioaie. Am făcut înregistrări la Radio, am avut apariţii TV, pornisem pe un drum al muzicii uşoare.
Ce au însemnat acele premii pentru dumneavoastră?
- Au însemnat foarte mult. În acea perioadă era foarte dificil să ocupi câteva minute într-un program de televiziune. Eram foarte mândră că pot să cânt, că pot să apar, eram fericită.
În 1991 aţi ales să plecaţi din România, să vă stabiliţi în Turcia. De ce această alegere?
- M-am căsătorit cu tenorul Turgut Ipek. Nu a fost o alegere uşoară, am avut multe reţineri la început. Mă întrebam ce o să se întâmple cu mine, cu viaţa mea muzicală. Totuşi m-am hotărât şi soarta a vrut să păşesc pe un cu totul alt drum. De care sunt foarte fericită acum.
Aţi mai cântat muzică uşoară şi în Turcia?
- Foarte puţin, la început. Am încercat să înfiinţăm un grup, dar limba turcă a fost o piedică. A trecut o perioadă până am reuşit să comunic în această limbă. La sfatul unor prieteni am dat examen de admitere la Conservator. Am intrat, ceea ce a fost o mare surpriză şi, din momentul respectiv, viaţa mea a intrat pe alt făgaş. Am descoperit lucruri extraordinare care puteau fi făcute cu vocea mea, nici nu mi le imaginam. Trecerea mea de la muzică uşoară la operă nu a fost uşoară, nu am fost mult timp sigură că fac bine, sau că fac indeajuns ceea ce fac.
Citește și A murit marele scriitor George Gibescu
0 Comentarii