Web Analytics
scris miercuri, 21.05.2014

Piteşteanca Nicoleta Popa, printre cei mai importanţi poeţi ai literaturii române contemporane

Sâmbătă, 17 mai, a avut loc la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti cea de-a VI-a ediţie a evenimentului multiart – Maratonul de Poezie şi Jazz. Evenimentul a fost inclus în Târgul Naţional al Cărţii de Poezie (ediţia a V-a, 14-18 mai 2014) şi este unul dintre programele culturale importante ale Bucureştiului în cadrul Nopţii Europene a Muzeelor. 34 de poeţi români contemporani, din generaţii şi geografii literare diferite, au susţinut lecturi publice, într-un dialog artistic cu Mircea Tiberian (pian), Nadia Trohin – voce, Cătălin Milea – saxofon. Amfitrioni Maratonului au fost  Dan Mircea Cipariu şi Ioan Cristescu.  Printre participanţii la eveniment s-a numărat şi poeta piteşteancă Nicoleta Popa, una dintre vocile distincte ale literaturii române contemporane.
 Scriitorii care au mai participat la această a VI-a ediţie a Maratonului de Poezie şi Jazz sunt: Adrian Alui Gheorghe, Daniel Bănulescu, Romulus Bucur, Magda Cârneci, Ruxandra Cesereanu, Rita Chirian, Dan Mircea Cipariu, Denisa Comănescu, Ioana Crăciunescu, Tudor Creţu, Ioana Diaconescu, Marian Drăghici, Teodor Dună, Horia Gârbea, Florin Iaru, Ioan Matiuț, Ion Mureşan, Viorel Mureşan, Cosmin Perța,  Bogdan O. Popescu, Nicolae Prelipceanu, Andra Rotaru, Cornelia Maria Savu, Cassian Maria Spiridon, Liviu Ioan Stoiciu, Adrian Suciu, Eugen Suciu, Amelia Stănescu, Robert Şerban, Grigore Şoitu, Ion Bogdan Ştefănescu, Pavel Şuşară, George Vulturescu. M.S. 

Piteşteanca Nicoleta Popa, printre cei mai importanţi poeţi ai literaturii române contemporane

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

La vânat de urs, adunaţi ca la urs

Sălbăticiunile sunt prezențe obișnuite în zona Muscel, departe fiind vremurile în care ursul de la Rucăr provoca un miting în anul 2019 sau când un...

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...