Web Analytics
scris joi, 14.12.2023

Piteșteancă de 90 de ani moartă după ce i-a luat foc apartamentul de la o țigară

Piteșteancă de 90 de ani moartă după ce i-a luat foc apartamentul de la o țigară

În noaptea de 13 decembrie a.c., în jurul orei 00:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați, prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, cu privire la un incendiu ce se manifesta într-un apartament din municipiul Pitești.

La fața locului au intervenit polițiștii Secției 3 Poliție Pitești, care au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, incendiul fiind lichidat de către echipajele de pompieri.

În apartamentul în cauză a fost găsită o femeie de 90 de ani, care se afla în stop cardio-respirator.

Citește și Bărbat găsit mort într-o vale din Argeș
Echipajele medicale au efectuat manevre de resuscitare, conform protocolului, dar fără rezultat, femeia fiind declarată decedată.

Cercetările au fost preluate de către polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Pitești, în cauză fiind înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și ucidere din culpă, sub supravegherea unității de Parchet competente.

Incendiul ar fi izbucnit de la o țigară lăsată aprinsă în apropiere de materiale combustibile. Cauza decesului urmează să fie stabilită prin efectuarea autopsiei medico-legale, iar polițiștii fac cercetări într-un dosar de distrugere și omor din culpă.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *