Web Analytics
scris luni, 01.04.2024

Pieton lovit mortal de un autotren după ce a încercat să traverseze Autostrada Soarelui

Un bărbat de 33 de ani a fost accidentat mortal de un autotren, în noaptea de duminică spre luni, după ce a încercat să traverseze ca pieton Autostrada Soarelui în zona localităţii Cernavodă, transmite Agerpres.

Pieton lovit mortal de un autotren după ce a încercat să traverseze Autostrada Soarelui

Citește și: Ploșnițe în secția UPU a Spitalului Universitar București

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa a informat, printr-un comunicat de presă, că pe 1 aprilie, în jurul orei 1,10, poliţişti din cadrul Serviciului de Siguranţă Rutieră au fost sesizaţi că pe Autostrada A2, în apropierea oraşului Cernavodă, s-a produs un accident rutier. „Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că un bărbat, de 51 de ani, ar fi condus un ansamblu rutier format din autotractor şi semiremorcă şi ar fi lovit un pieton, respectiv un bărbat, de 33 de ani, care s-ar fi angajat în traversarea autostrăzii. În urma accidentului rutier, pietonul a decedat”, se arată în comunicat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatele etilotest şi drugtest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *