Vehiculele electrice şi-au crescut notabil cota de înmatriculări noi în Uniunea Europeană în ultimul an, a declarat joi, 24 septembrie, asociaţia europeană a producătorilor ACEA, potrivit agenției de știri dpa. După opt luni, 21,7% dintre autoturismele noi înmatriculate erau vehicule electrice cu baterie, cu aproape şase procente mai mult decât în urmă cu un an.
Potrivit ACAROM, în luna august 2026 înmatriculările de autoturisme noi în UE au crescut cu 4,5% comparativ cu august 2025, atingându-se un nivel de 708.211 unități.
În primele opt luni ale anului, în Uniunea Europeană au fost înmatriculate 7.546.397 de autoturisme, în creștere cu 5,3% față de perioada similară din 2025.
Din totalul autoturismelor înmatriculate în UE în perioada ianuarie - august 2026, 1.641.333 au fost full electrice, în creștere cu 44,5%. Mașinile electrice au reprezentat 21,7% din totalul pieței.
În același interval, în UE au fost înmatriculate 3.517.800 de autoturisme cu propulsie hibridă (+17,6%), potrivit datelor citate de ACAROM.
Față de primele opt luni din 2025, înmatriculările de autoturisme noi au crescut în principalele piețe auto din Uniunea Europeană. Franța a înregistrat o creștere de 3%, Germania - de 4,8%, Spania - de 6,3%, iar Italia - de 8,5%. În aceeași perioadă, România a avut o scădere de 10,6%, situându-se pe locul 17 în UE cu un volum de 86.142 autoturisme noi înmatriculate. Dintre acestea, 7.018 autoturisme noi înmatriculate au propulsie full electrica (+50%), iar 49.282 - propulsie hibridă (+2,1%).
Grupul Renault, Dacia și Ford - pe minus
În clasamentul constructorilor de automobile pentru primele opt luni din 2026, Grupul Volkswagen ocupă primul loc în Europa, cu 2.359.023 de autoturisme noi înmatriculate, în creștere cu 0,9% față de perioada similară din 2025.
Pe locul al doilea este grupul Stelantis, cu 1.360.488 unități, în creștere cu 4,7% și apoi Grupul RENAULT, cu 857.937 unități, în scădere cu 3,3% (din care DACIA: 360.657 unități, în scădere cu 9,7% față de ian-august 2025). Autoturismele marca Ford au înregistrat 244.938 unități noi înmatriculate, în scadere cu 14.4%.




























0 Comentarii