Web Analytics
scris vineri, 12.07.2024

Petre Roman, audiat la Parchetul General în dosarul Mineriadei

Fostul premier Petre Roman s-a prezentat, vineri dimineață, la Parchetul General, pentru a da declarații în Dosarul Mineriadei. La intrare, acesta a afirmat că niciuna dintre acuzații nu se poate reține împotriva sa. „Niciuna dintre acuzatii nu se poate retine impotriva mea. Am venit sa lamuresc asta. Vor determina dumnealor”, a spus Petre Roman reporterilor.

Petre Roman, audiat la Parchetul General în dosarul Mineriadei

Citește și: Elena Lasconi: „Ursul a ajuns în curtea mea. Sunt cât se poate de categorică”

La mai bine de 30 de ani de la evenimentele în care au fost împușcate 4 persoane, iar alte peste 1.000 au fost rănite, dosarul Mineriadei s-a întors la Parchetul General pentru refacerea de la zero a anchetei. Parchetul General a anunțat în aprilie efectuarea în continuare a urmăririi penale în Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 împotriva lui Petre Roman (la data comiterii faptelor, prim-ministru), Gelu-Voican Voiculescu (fost vicepremier), Virgil Măgureanu (fost director al SRI) și Adrian Sârbu (consilier al primului-ministru). Aceştia sunt acuzaţi de săvârşirea de ”infracţiuni contra umanităţii, în variantele normative prev. de art. 439 alin. 1 lit. a) (4 subiecţi pasivi secundari), lit. f) (cel puţin 2 subiecţi pasivi secundari), lit. g) (cel puţin 1315 subiecţi pasivi secundari ), lit. j) (cel puţin 1214 subiecţi pasivi secundari ) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal”.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

dan-andronic-editorial-2

Nesimțirea s-a născut la Stat!

Dan Andronic 29 iunie 2025 Lucian Blaga spunea, într-un mod admirabil, că „veșnicia s-a născut la sat. Aici orice gând e mai încet, și inima-ți...

Din ediția tipărită