Web Analytics
scris joi, 06.09.2012

Petiţie online pentru salvarea Oltchim şi Arpechim

# Sindicatul acuză Ministerul Economiei de rea intenție în privința privatizării celor două combinate. Începând de săptămâna trecută, site-ul www.petitieonline.com găzduiește un apel al Sindicatului Liber Oltchim (reprezentat și pe platforma Arpechim Pitești) către toți cei care doresc să semneze pentru salvarea celor două combinate chimice. Mai mult decât atât, în apelul din care vom reda câteva fragmente, sindicatul atacă dur oficialitățile statului pe care le acuză că nu doresc reluarea funcționării celor două unități economice.

Oltchim și Arpechim nu pot funcționa decât în sistem integrat

„SC OLTCHIM SA Rm. Vâlcea este societate cu capital majoritar de stat (54,8% deţine Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri – MECMA) şi a fost concepută de la înfiinţare (din 1996) să funcţioneze în sistem integrat cu Petrochimia şi Rafinăria Arpechim Piteşti, care asigurau materiile prime de bază: etilena şi propilena pentru 70% din capacitatea de producţie. SC OLTCHIM SA are 3.400 salariaţi (2.800 în activul Rm. Vâlcea şi 600 în activul Petrochimie Piteşti), care asigură funcţionarea în condiţii de siguranţă şi eficienţă a instalaţiilor, şi alte 7.000 de locuri de muncă din societăţi care asigură: energie, utilităţi, materii prime, service, etc. din judeţele Vâlcea şi Argeş, ce depind de funcţionarea SC OLTCHIM”, se arată în comunicatul sindicaliștilor.

Statul nu a făcut nimic pentru salvarea  Arpechim

„Indecizia acţionarului majoritar MECMA (statul român, n.red) a determinat ca SC OLTCHIM să se decapitalizeze, datorită refuzului în 2007 de a majora capitalul social prin conversia creanţei AVAS în acţiuni, iar în 12.08.2008 nu a luat atitudine când SC PETROM SA a decis să închidă definitiv Petrochimia Arpechim Piteşti şi astfel SC OLTCHIM, de peste 3 ani şi 9 luni, nu mai are asigurate materiile prime de bază: etilena şi propilena, funcţionând la 30% din capacitatea de producţie în condiţii nerentabile. În perioada 12.11.2008 şi până în prezent s-au făcut eforturi şi sacrificii din partea salariaţilor, Sindicatului Liber Oltchim şi conducerii SC OLTCHIM, solicitând, în baza studiilor firmelor de specialitate, să se reia funcţionarea în sistem integrat cu Petrochimia şi Rafinăria Arpechim Piteşti.”

Ministerul Economiei periclitează privatizarea cu succes a Oltchim-Arpechim

„Fără a stabili condiţiile concrete pentru privatizarea reală a SC OLTCHIM şi fără a asigura capitalul de lucru necesar funcţionării instalaţiilor în perioada preprivatizării, MECMA decide o privatizare în grabă fără a realiza iniţial: accesarea creditului de 40 milioane de euro, necesar capitalului de lucru pentru funcţionarea cu instalaţiile din activul Rm. Vâlcea la 65% din capacitate în condiţii de profit operaţional; majorarea capitalului social al SC OLTCHIM prin conversia creanţei AVAS în acţiuni, conform Avizului Comisiei Europene din 07.03.2012; preluarea Rafinăriei Arpechim Piteşti de către SC OLTCHIM de la SC PETROM SA; punerea în funcţiune în sistem integrat a SC OLTCHIM cu Petrochimia şi Rafinăria Arpechim Piteşti. În aceste condiţii salariaţii nu înţeleg de ce MECMA, în calitate de acţionar majoritar nu aplică deciziile primului ministru Victor Ponta stabilite la întâlnirea din 19.07.2012 tergiversând rezolvarea problemelor SC OLTCHIM şi de ce MECMA nu a pregătit procesul de privatizare pentru a fi o reuşită deplină. În condiţiile anunţului de privatizare a SC OLTCHIM şi a acordului încheiat de Guvernul României cu FMI, privatizarea SC OLTCHIM nu va fi o reuşită şi probabil SC OLTCHIM va fi lichidată”.
Florin Silvestru

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

FCSB, din nou campioană

Formaţia CFR Cluj a remizat, sâmbătă seară, în deplasare, scor 2-2, cu Universitatea Craiova,...

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...