Poliţiştii au confiscat peste 87 de tone de articole pirotehnice, în valoare de peste 5,2 milioane de lei, în urma unor controale efectuate în ultima lună în complexuri comerciale, pieţe şi alte obiective, fiind întocmite 647 de dosare penale, a informat, sâmbătă, IGPR.
Au fost aplicate 166 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 234.050 de lei.
Citește și: Program special în perioada următoare la Târgul de Crăciun Pitești
Poliţiştii Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu cei ai Direcţiei de Ordine Publică, Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, Direcţiei de Poliţie Transporturi, Direcţiei Rutiere şi Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, au declanşat în urmă cu o lună acţiunea naţională ‘Foc de artificii 2022 – 2023’.
S-au desfăşurat activităţi de prevenire şi combatere a evenimentelor negative, generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice.
În perioada 21 noiembrie – 22 decembrie, au fost efectuate 2.675 de controale în complexuri, pieţe şi alte obiective şi 216 percheziţii, se arată într-un comunicat de presă al IGPR.
Potrivit sursei citate, au fost controlate 1.098 de persoane fizice şi juridice autorizate. Totodată, 704 persoane fizice şi juridice neautorizate au fost identificate şi sancţionate conform prevederilor legale în vigoare.
Au fost constatate 742 de infracţiuni, care sunt cercetate în 647 de dosare penale, de comiterea faptelor fiind bănuite 767 de persoane.
0 Comentarii