Web Analytics

Peste 400 kg de articole pirotehnice, ridicate de polițiștii argeșeni în urma unei percheziții

de | 9.12.2022 13:40 | Actualitate, Home

Polițiștii au găsit peste 400 de kilograme de articole pirotehnice la locuința unui bărbat din comuna argeșeană Poiana Lacului.

În ziua de 08 decembrie a.c., în baza unui mandat emis de Judecătoria Pitești, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, sub supravegherea unui procuror, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș și Serviciului Criminalistic, au desfășurat o percheziție la domiciliul unui bărbat de 33 de ani, din Poiana Lacului, bănuit de săvârșirea infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept, conform Legii 126/1995.

Citește și La Dacia negocierile continuă. „Dacă până la Crăciun nu ajungem la un consens, luăm în calcul declanșarea unui conflict de muncă”

Au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, aproximativ 400 de kg de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, P1 și T1, în valoare de aproximativ 13.000 de lei.

Bărbatul în cauză a fost audiat și a primit control judiciar.

Verificările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale care se impun.

Articol scris de Mari Tudor

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *