Web Analytics
scris marți, 30.03.2021

Persoana care a transmis mesajele de ameninţare cu moartea la Teatrul Evreiesc de Stat – sub control judiciar

Persoana care a transmis mesajele de ameninţare la Teatrul Evreiesc de Stat a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind acuzată de ”ameninţarea unei persoane sau a unui grup de persoane, prin intermediul unui sistem informatic”.

Persoana care a transmis mesajele de ameninţare cu moartea la Teatrul Evreiesc de Stat – sub control judiciar

”În urma plângerii unei femei, privind un mesaj cu caracter antisemit ce cuprindea ameninţări cu moartea şi alte vătămări, transmis pe mai multe adrese de e-mail ale unui teatru, poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul I.G.P.R. au efectuat cercetări în cadrul unui dosar penal. Dosarul penal a fost înregistrat iniţial la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 şi, ulterior, a fost declinat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3. În urma activităţilor de cercetare, a fost identificată persoana bănuită că ar fi transmis mesajul, aceasta fiind reţinută pentru 24 de ore de poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale”, a transmis, luni seară, Poliţia Română.

 

 

CITEȘTE ȘI: Simona Bucura-Oprescu (PSD): „Guvernele de dreapta dăunează grav economiei românești!”

 

 

Sursa citată a precizat că ulterior, suspctul a fost prezentat procurorului de supraveghere, care a admis propunerea de punere în mişcare a acţiunii penale şi a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar, pentru 60 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”ameninţarea unei persoane sau a unui grup de persoane, prin intermediul unui sistem informatic(…)”, faptă prevăzută de articolul 6 indice 1 din O.U.G. 31/2002, privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război.

 ”Cercetările sunt continuate de poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, pentru administrarea probatoriului şi tragerea persoanei la răspundere penală. Activităţile investigative desfăşurate de poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale au beneficiat de sprijinul colegilor din cadrul I.G.P.R. – Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate”, a mai transmis Poliţia Română.

FOTO: Dragoș Ivan

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...