Web Analytics

Percheziții la un spital din Argeș

de | 21.09.2017 10:00 | Actualitate

perchezitiiPolițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești și cei de la Direcția Operațiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești, au destructurat o grupare infracțională care ar fi cauzat un prejudiciu de aproape 4.000.000 de lei Spitalului Județean Argeș, prin infracțiuni economice.

 

 UPDATE

„Au fost efectate percheziții atât în Pitești, cât și în Ștefănești și au fost puse în aplicare trei mandate de asucere. Persoanele e află la DIICOT, Serviciul Teritorial Pitești, pentru audieri”, a declarat, pentru Jurnal de Argeș, inspectorul principal Mădălin Zamfir, purtător de cuvânt al IJP Argeș.
Cele trei persoane audiate sunt contabiala spitalului, Amalia Dumitrașcu, Nicolae Iordache și Cătălin Iordache, administratorii firmei Rivetex, prin intermediul căreia s-ar fi sifonat banii. 

La data de 21 septembrie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești și cei de la Direcția Operațiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești, au efectuat 6 percheziții domiciliare, în municipiul Pitești și în orașul Ștefănești, județul Argeș, pentru destructurarea unei grupări infracționale organizate, specializată în săvârșirea de infracțiuni economico-financiare.

„În fapt, din cercetări a reieșit că, în anul 2012,  doi bărbați și o femeie ar fi constituit o grupare infracțională, în scopul delapidării cu consecințe deosebit de grave Spitalului Județean Argeș.  

Unul dintre membrii grupării infracționale, o femeie, angajată în calitate de contabilă a spitalului respectiv, ar fi completat și determinat persoanele responsabile din cadrul spitalului, să semneze fără vinovăție ordine de plată, cu denumirea unor societăți comerciale care au calitatea de furnizori ai spitalului, însă menționând codul de identificare fiscală și contul IBAN al unei alte societăți comerciale, controlate de grupul infracțional.

Astfel, în perioada 2012– 2017, contabila ar fi completat 70 de de astfel de ordine de plată, în baza cărora ar fi fost transferați 3.988.688 de lei din fondurile spitalului.

Imediat după ce banii ar fi fost transferați fără drept de spital către contul firmei controlate de grupare, aceștia ar fi fost retrași în numerar de membrii grupării.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și delapidare cu consecințe deosebit de grave”, se arată într-un comunicat al IGP.

De asemenea, documentele întocmite în fals și datele din acestea ar fi fost introduse în sistemul electronic de evidențe contabile a spitalului și ar fi dus la alterarea în mod grav a evidențelor și rezultatelor financiare ale unității spitalicești, în cauză fiind efectuate cercetări și pentru săvârșirea infracțiunilor de fals informatic și perturbarea sistemelor informatice.

Cei 3 membri ai grupării vor fi aduși la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale.

La activități au participat și jandarmi.Foto: cugetliber.ro

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii