Web Analytics
scris miercuri, 11.12.2024

Percheziții la Topoloveni într-un dosar de fraudare a creditorilor. Un argeșean, audiat la Poliție

În dimineața zilei de miercuri, 11 decembrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Topoloveni, au efectuat două percheziții domiciliare, în orașul Topoloveni, la sediul unei societăți comerciale și la locuința unei persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, abuz de încredere prin fraudarea creditorilor și transmiterea fictivă a părților sociale sau a acțiunilor deținute într-o societate comercială.

Percheziții la Topoloveni într-un dosar de fraudare a creditorilor. Un argeșean, audiat la Poliție

Citește și: Argeș. Trei transportatori de lemne, amendați cu 30.000 lei

Din cercetări a rezultat suspiciunea că în perioada martie – aprilie a.c., reprezentantul unei societății comerciale din Topoloveni ar fi indus în eroare două societăți comerciale, achiziționând mărfuri, în valoare aproximativ 40.000 de lei, fără a achita contravaloarea acestora.

Ulterior, aceeași persoană ar fi transmis în mod fictiv părțile sociale deținute în cadrul societății comerciale către o altă persoană fizică, în scopul sustragerii de la executare silită și al inducerii în eroare a furnizorilor – după cum se arată într-un comunicat de presă al IPJ Argeș.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Topoloveni, care, conform sursei citate, a fost condus la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Argeș, în baza unui mandat de aducere, în vederea continuării cercetărilor.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...