Percheziții în Argeș și Galați, la locuințele a 7 persoane bănuite de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism.
Cele 9 percheziții au fost făcute joi, 23 februarie a.c., de către polițiștii de combatere a criminalității organizate din Pitești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești.
„Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2020, șapte bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 38 de ani, ar fi racolat, prin metoda loverboy, șase femei, printre care și o minoră, și le-ar fi determinat să practice prostituția, în România și în străinătate, prin intermediul site-urilor de promovare a serviciilor sexuale, în folosul material al acestora”, a transmis IPJ Argeș.
Bani, telefoane și mașini în valoare de 70.000 de lei, găsite la proxeneți
Au fost descoperiți și ridicați 16.000 de euro, 1.000 de lei, 14 telefoane mobile, două unități de calcul, diverse înscrisuri.
A fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra a trei autoturisme, cu o valoare cumulată de aproximativ 70.000 de euro, precum și asupra unui imobil.
19 persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, pentru audieri.
După administrarea probatoriului, șapte bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 38 de ani, au fost reținuți, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca față de aceștia să fie dispuse măsuri preventive.
Victimele au fost preluate de un ONG
Totodată, victimelor le-au fost asigurate măsuri de referire, sprijin și protecție de către un O.N.G. specializat în lupta împotriva traficului de persoane.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română. La activități au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.
0 Comentarii