
Procurorii și polițiștii desfășoară o amplă operațiune de percheziții într-un caz de fraudă medicală. 14 percheziții au avut loc miercuri în București și alte județe, vizând mai mulți medici suspectați de înșelăciune și fals.
Sunt vizați 12 medici care au solicitat Ministerului Sănătății recunoașterea studiilor efectuate la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Chișinău, existând suspiciuni că rezidențiatul nu a fost efectuat în realitate.
Ce spune Ministerul Sănătății
Ministerul Sănătății face o serie de precizări cu privire la ancheta desfășurată în cazul Operațiunii Jupiter.
„În cursul zilei de astăzi, reprezentanți ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și ai Direcției de Investigații Criminale au desfășurat activități de percheziție la sediul Ministerului Sănătății, în legătură cu o anchetă aflată în derulare. Precizăm că activitatea de percheziție nu are loc la Centrul Operativ pentru Situații de Urgență (COSU).
Potrivit informațiilor comunicate, ancheta vizează mai mulți medici care au solicitat recunoașterea titlurilor de medic specialist dobândite în Republica Moldova, la Chișinău, depunând în acest sens documentele și certificatele aferente de absolvire a stagiilor de pregătire”, a transmis Ministerul Sănătății, citat de Libertatea.ro.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, în cursul zilei de miercuri, că sesizarea în acest dosar s-a făcut în 2024 și că au fost sigilate birourile din Ministerul Sănătății, unde au loc perchezițiile în cadrul Operațiunii Jupiter.
Citește și Decizie la Înalta Curte! Victimele vaccinării anti-Covid pot cere despăgubiri statului român




0 Comentarii