Web Analytics
scris miercuri, 17.07.2013

Percheziţii la AJVPS-Argeş în „Dosarul Ciocârlia”

# Un caz de braconaj cu vânători  italieni la Asociaţia lui Istrătescu (foto). # Italienii au vânat cu arme şi muniţie de provenienţă incertă pe fondul  41 de vânătoare Bălăceanca dintre Lunca Corbului şi Stolnici # Prim-procurorul Dan Creţu, şeful Parchetului Costeşti: „S-au făcut percheziţii, s-au ridicat înscrisuri” # Constantin Istrătescu confirmă percheziţiile, dar spune că „totul e un foc de paie” 

Mărturisim că, spre rușinea noastră, neavând instinctele ucigașe prea dezvoltate, habar n-am avut până acum că, printre numeroasele specii care pot fi luate în cătarea puștii la vânătoare, se numără și ciocârliile. Păsări de talie foarte mică, recunoscute pentru trilul lor încântător, dar care, aveam să constatăm, reprezintă și o țintă foarte râvnită de către vânătorii străini, îndeosebi cei veniți din Italia. Iar Argeșul, în special prin fondurile de vânătoare din zona de sud, este o destinație de top printre pușcașii italieni mâncători nu doar de broaște, ci și de ciocârlii. Tocmai de-aici a izbucnit și un imens scandal vânătoresc, soldat deja cu dosare penale puse la perpelit de polițiști și procurori, ba chiar și cu o recentă percheziție efectuată, acum vreo trei săptămâni, în fieful lui Constantin Istrătescu, înalt prea îndelungatul șef al Asociației județene a vânătorilor și pescarilor sportivi (AJVPS-Argeș). Ați mai auzit așa ceva? Va să zică vânătoare de ciocârlii, soldată în final cu intervenția sticleților!

Lie, ciocârlie, ia să-mi spui tu mie, de ce zbori în vânt și dai de pământ…

Ceea ce vom denumi „Dosarul Ciocârlia” s-a amorsat la începutul lunii septembrie a anului trecut, când cinci vânători italieni, sătui probabil de pizza și spaghete, au dorit să-și diversifice meniul și cu copănele de ciocârlie, profitând de faptul că sezonul de vânătoare a acestora era în toi, iar Argeșul se află fix în calea migrației păsărilor, ca loc de aterizare și realimentare în drumul lor spre țările calde. E bine să știți, întrucât nici noi n-am știut la început, că oricât ar părea de bizar, italienii sunt înnebuniți după preparatele din ciocârlie, considerate de șapte stele în bucătăria italiană, deci niște delicatese despre care se spune că ar avea și proprietăți afrodisiace. Asta este și explicația exodului de vânători italieni în România, dornici să se pună de-a curmezișul stolurilor de ciocârlii care, în special în luna septembrie, roiesc în zonele de câmpie, putând fi doborâte cu ușurință. La acest tip de vânătoare se folosesc sute, ba chiar și mii de cartușe pe cap de vânător, fiecare dintre acestea conținând 2-300 de alice de cea mai mică mărime. Practic, mai ales dacă se folosesc ilegal și dispozitive speciale de atragere a zburătoarelor, totul se transformă într-un adevărat măcel, cu sute de ciocârlii doborâte de un trăgător la o singură partidă de vânătoare.

Nu se iartă absolut nimic, câtă vreme prețurile din restaurantele italiene sunt prohibitive, iar dintr-o singură ciocârlie, pasăre de dimensiune foarte mică, abia dacă rămân pentru preparare… 15-20 grame de carne. Cum ar veni, cinci-șase ciocârlii pentru fiecare sută de grame dintr-o porție. Te ia groaza când te gândești… Exact pe acest tip de măcel au venit chitiţi şi cei cinci italieni în Argeş, prin intermediul AJVPS-ului lui nea Costică Istrătescu, deciși să-și umple ranițele cu mii de ciocârlii, pe care să le ducă apoi în Italia. Totul a sfârșit însă, așa cum am spus la început, cu binemeritata intervenție a sticleților. Nu cei din breasla păsărească, ci din breasla polițienească și procurorească.

De ce cânți pe lan, fără ciocârlan…

Toată operațiunea celor cinci italieni s-a desfășurat pe un fond de vânătoare al AJVPS din sudul județului, fondul 41 Bălăceanca, situat între Lunca Corbului și Stolnici. Iar scandalul s-a declanșat după ce, probabil în urma unor sesizări ale fermierilor localnici, iritați că la aceste vânători li se culcă la pământ culturile ca după tornadă, italienii au devenit din vânători, vânat, luați în vizor de polițiști ai Serviciului arme, explozivi și substanțe periculoase din cadrul IPJ Argeș, sosiți în verificare la fața locului. Italienii și-au căpătat deja un greu muncit renume de braconieri fruntași în România, deci se explică interesul organelor ori de câte ori li se semnalează împușcăturile pe plaiurile noastre. Iar la Bălăceanca, acest renume nu le-a fost trădat. Primul semn că ceva este în neregulă a fost fuga operativă a lui Titus Mândreanu, paznicul de vânătoare care-i însoțea pe italieni. Acesta s-a roit pur și simplu din teatrul de operațiuni, la vederea polițiștilor.  Care evident că s-au enervat, puși să alerge pe coclauri tocmai după cel pus să vegheze la corectitudinea vânătorii. Sprinteneala acestuia avea să aibă o explicație abia când s-a declanșat ancheta și s-a constatat că autorizația de vânătoare de la AJVPS prezenta anumite invalidități, adică nu era completată ca la carte. De asemenea, armele aveau o proveniență incertă, fiind închiriate, după cum spun unele surse din AJVPS, chiar de la unii lucrători ai Asociației, iar nici pentru mulțimea cartușelor găsite asupra italienilor nu s-a putut face dovada clară a provenienței lor. Cu alte cuvinte, miros greu de braconaj academic. De altfel, toate armele au fost reținute de polițiști, laolaltă și cu cele circa 3.000 de cartușe cu care veniseră înarmați până-n dinți italienii, din care aproximativ 1.500 fuseseră deja trase. Vă dați seama ce prăpăd se făcuse în zonă, cu împușcatul de ciocârlii. Mai mult, tot surse apropiate cazului spun că s-au mai găsit asupra vânătorilor și mai multe chemători și atrape, adică niște dispozitive electronice care reproduc sunetele păsărilor și mici figurine care imită ciocârliile, prevăzute și cu suprafețe lucitoare, menite să atragă bietele zburătoare. Un întreg arsenal tehnologic, a cărui utilizare la vânătoarea din România este strict interzisă de lege. Paznicul fiind fugit, polițiștii i-au adus la audieri pe cei cinci italieni prinși în ofsaid, cu care s-au întreținut, din câte am auzit, vreme de 9 ore. Timp suficient deci să prindă puteri ditamai dosarul de braconaj, plus alte delicatese penale cu specific vânătoresc.

Ce stai pe câmpie, singură, pustie…

Dosarul întocmit de polițiștii de la Arme și muniții din cadrul IPJ Argeș, trimis spre cercetare și la Parchet, a avut însă parte de mari emoții profesionale, chiar la naștere. Cică s-au făcut pe parcursul travaliului mari presiuni, venite atât din mediul polițienesc, dar și din alte zone, pentru mușamalizarea cazului. Care n-au ținut, ba dimpotrivă, este foarte posibil să fi extins aria de cercetare și asupra polițiștilor dornici să se pună batista pe țambal, dar și asupra vânătorului cu cel mai mare calibru din Argeș, șeful AJVPS, Constantin Istrătescu. Iar perchezițiile făcute recent de procurori tocmai la sediul Asociației pot fi un indiciu serios în acest sens. De altfel, sancțiunile administrative dictate la nivelul AJVPS pe cazul respectiv par chiar ridicole. Paznicului de vânătoare fugar, Titus Mândreanu, i s-a retras avizul de port-armă, exact cu aceeași sancțiune fiind mângâiat pe creștet, din câte se spune pe la AJVPS, și secretarul Sorin Bulimac, probabil omul în spinarea căruia se vor puse neregulile cu documentațiile pentru vânătoarea respectivă. Partea proastă este însă tocmai cu armele și cartușele folosite de italienii prinși asupra faptului. Folclorul autentic, din care piesa Ciocârlia a Mariei Ciobanu este cap de afiș, contraatacă și spune că la AJVPS există deja o practică a închirierii de arme pentru anumite vânători, în special cu străinii, care au mâna și punga mai largă, precum și a livrarării de cartușe. Practică total interzisă pentru o Asociație care nu este autorizată conform legii să închirieze arme sau să procure cartușe pentru vânători. Și foarte probabil că exact spre aceste îndeletniciri favorizante de braconaj au țintit și perchezițiile procurorilor, care cică, după ce că n-au ciocănit de două ori la ușă ca poștașul, au mai ridicat și teancuri de hârțoage vânătorești ale Asociației, exact într-o zi în care, ca un făcut, nea Costică Istrătescu nu era la birou, ci tocmai pe la Portăreasa, mult la deal de Cabana Voina, unde are de la o vreme multe treburi vânătorești și imobiliare. Colac peste ciocârlie, umblă vorba că exact în aceeași perioadă în care cei cinci macaronari au picat în plasa sticleților cu tot cu paznicul de vânătoare, în aceeași zonă se mai aflau și alte grupuri de vânători italieni de ciocârlii, aflați în aceeași situație flagrantă de ofsaid. Împușcături înverșunate s-au auzit, de pildă, în fondurile de vânătoare 38 Căteasca și 48 Furduiești. Posibil însă să fi fost doar tunete răzlețe. Dinaintea furtunii care se anunță la AJVPS. Și, ca să vedeți că au început deja să cadă picăturile aducătoare de grindină, mai trebuie spus că același paznic sprințar de vânătoare, Titus Mândreanu, mai este posesorul unui alt dosar penal, de această dată pentru o vânătoare ilegală de căprioare pe timp de noapte, unde a fost însoțit tocmai de un lucrător al ITRSV, responsabil cu sancționarea… infracțiunilor vânătorești! Dar Mândreanu are totuși o circumstanță profesională atenuantă pentru toate aceste fapte de mare vitejie penală. În afara numeroaselor sale calități, el a dovedit și un extraordinar talent la pus table pe casă la o construcție din Ștefănești care, dacă n-ar fi a lui Constantin Istrătescu, ai putea să juri chiar că e a lui!
Mihai BĂDESCU

***

Istrătescu confirmă percheziţiile, dar spune că nu se simte vizat

Contactat pentru un punct de vedere, șeful AJVPS-Argeș, Constantin Istrătescu, a confirmat „vizita” făcută de procurori la sediul Asociației, dar a părut destul de relaxat în ce privește ancheta care se face în legătură cu vânătoarea la care au participat italienii. El a menționat că cercetările fiind în curs, așteaptă să vadă care vor fi concluziile trase de procurori, menționând că la partida respectivă s-au folosit, într-adevăr, arme și cartușe ale Asociației, pe care inginerul Sorin Bulimac le-a încredințat paznicului de vânătoare Titus Mândreanu, pentru a fi utilizate apoi de vânătorii italieni. Constantin Istrătescu a confirmat și faptul că cei doi fac obiectul anchetei, ei fiind și cei care s-au ocupat de întreaga operațiune, dar a repetat că, fiind vorba de o cercetare aflată în derulare, nu poate face o apreciere pe marginea acesteia. Întrebat dacă se simte, la rândul său, în vreun fel vizat de verificările procurorilor, Constantin Istrătescu a negat, distanțându-se de subiect, ba chiar apreciind că totul este „un foc de paie”, iar în final lucrurile se vor lămuri „în baza legii, care este suverană”. 
M.B.

***

Şeful Parchetului Costeşti, procurorul Dan Creţu, confirmă: „S-au făcut percheziții, s-au ridicat înscrisuri, sunt cel puțin doi învinuiți”

„În urma perchezițiilor efectuate, s-au ridicat înscrisuri, ce urmează a fi instrumentate. S-a început urmărirea penală în cauză, pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj, au fost întocmite mai multe dosare penale în care sunt cel puțin doi învinuiți, unul dintre aceștia fiind paznicul de vânătoare, care a însoțit grupul. Cercetările au pornit de la sesizarea din oficiu a lucrătorilor de la serviciul de Arme și Muniții, din cadrul IPJ Argeș”, a declarat, pentru Jurnalul de Argeș, prim-procurorul Dan Crețu de la Parchetul local Costești. Așa cum am spus, paznicul de vânătoare învinuit într-unul din dosarele instrumentate în această speță se numește Titus Mândreanu. Fiind vorba însă și de cetățeni străini implicați în ancheta procurorilor, în cazul în care aceștia nu vor putea fi audiați la sediul Parchetului Costești, s-ar putea avea în vedere audierea acestora printr-o comisie rogatorie, ne-a mai spus șeful Parchetului Costești. Cazul este încă în cercetarea polițiștilor de la IPJ, Serviciul de Arme și Muniții și în supravegherea Parchetului Costești, iar pe surse am aflat că perchezițiile au vizat nereguli în legătură cu documentațiile aferente și cu armele și muniția folosite la vânătoarea ciocârliilor. Conform Ordonanței nr. 57/2007, printre speciile de animale și păsări protejate din țara noastră se numără și ciocârlia de Bărăgan, ciocârlia de stol și ciocârlia de pădure. Iar pentru vânarea acestora e nevoie de autorizație specială și de respectarea perioadei de vânătoare, care este între 15 septembrie și 15 noiembrie. Am încercat să aflăm mai multe detalii privind stadiul cercetărilor și de la IPJ Argeș, iar prima persoană pe care am contactat-o a fost chiar inspectorul-șef Petre Ionițescu, care ne-a spus însă că, fiind într-o deplasare în afara localității, nu are acces la dosar, iar mai multe detalii am putea afla de la șeful Serviciului de Arme și Muniții, comisarul-șef Nicolae Baciu. Am urmat recomandarea inspectorului-șef și l-am căutat la birou pe șeful serviciului, însă l-am găsit doar pe adjunctul său, cms-șef Liviu Neacșu, care ne-a spus că șeful său este în concediu, că tot dânsul se ocupă de dosar, deci numai el ne poate da amănunte. L-am contactat telefonic și pe domnul Baciu, care ne-a confirmat că se află în concediu de odihnă și ne-a răspuns că, neavând dosarul în față, nu ne poate da informațiile solicitate și că ne roagă să apelăm la serviciul de presă, pentru că nu dorește să aibă probleme. Prin urmare, dosarul există și lucrarea e… groasă.
Adriana Gândilă

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită