Web Analytics
scris miercuri, 31.01.2018

Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală… cu porci

politie mandat
Poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Argeş și ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române efectuează miercuri  4 percheziţii domiciliare, în județul Argeş, la sediile unor societăți comerciale și locuințele unor persoane bănuite de evaziune fiscală.

Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală… cu porci

La data de 31 ianuarie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Inspectoratul de Poliție Județean Argeș și ai Direcției Operațiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliției Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, efectuează 4 percheziţii domiciliare la locuințele unor persoane şi sediile unor societăţi comerciale din judeţul Argeş.

Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2007 – 2018, administratorul unei societăți comerciale, cu profil de activitate creșterea porcinelor, ar fi comercializat porci vii fără să înregistreze în evidențele contabile operațiunile comerciale efectuate și veniturile realizate.

La acțiune participă și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.

 Foto arhivă

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

dan-andronic-editorial-2

Nesimțirea s-a născut la Stat!

Dan Andronic 29 iunie 2025 Lucian Blaga spunea, într-un mod admirabil, că „veșnicia s-a născut la sat. Aici orice gând e mai încet, și inima-ți...

Din ediția tipărită