Web Analytics

Percheziții în nouă județe într-un dosar cu evaziune de peste 2 milioane euro din afaceri cu nucă

de | 3.08.2016 08:10 | Actualitate

 

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.- S.T. Piteşti, efectuează 42 de percheziţii la persoane bănuite de infracţiuni economice, în domeniul comerţului cu produse alimentare. Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.- S.T. Piteşti, efectuează 42 de percheziţii pe raza judeţelor Argeş, Buzău, Satu-Mare, Bacău, Neamţ, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Constanţa, Dâmboviţa şi în municipiul Bucureşti, pentru destructurarea unei grupări infracţionale organizate, specializate în evaziune fiscală, delapidare şi spălare de bani, în domeniul comerţului cu produse alimentare. Poliţiştii au descins și la Sediul Finanţelor Publice din Argeş, Vama Piteşti dar şi Direcţia Fitosanitară. Din cercetări a reieşit că, începând cu anul 2010, persoanele vizate ar fi constituit sau ar fi aderat la un grup infracţional organizat, cu scopul obţinerii de venituri ilicite din infracţiuni de evaziune fiscală, delapidare şi spălare de bani. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la aproximativ 10 milioane lei.

Conform procurorilor DIICOT, în cauză există suspiciunea rezonabilă că grupul infracțional organizat a fost constituit pe patru paliere, pe primul palier aflându-se doi cetățeni turci (inițiatorii și liderii grupului grupului) care au avut rolul de a înregistra în contabilitatea societății comerciale administrate operațiuni comerciale nereale de aprovizionare cu nucă în coajă și miez de nucă, în scopul diminuării taxei pe valoarea adăugată și impozitului pe profit datorat bugetului de stat.

 

Nouă suspecți și zece martori la audieri

 

Un alt scop al inițiatorilor grupului infracțional organizat a fost scoaterea din patrimoniul societății administrate și însușirea sumelor de bani ce reprezintă prețul mărfurilor menționate în facturile înregistrate în contabilitate. Pe al doilea palier al grupului infracțional organizat s-au situat administratorii a două societăți comerciale (cu sediile în mun. Buzău, respectiv mun. Brăila), care au avut rolul de a emite facturi fiscale fictive către societatea liderilor grupului infracțional organizat cuprinzând operațiuni comerciale nereale. După cum se precizează în comunicatul de presă emis de către DIICOT, ”Pentru a crea o aparență de realitate a operațiunilor comerciale înregistrate în contabilitatea societății comerciale administrate de către liderii grupului, administratorii societăților comerciale aflate pe al doilea palier au înregistrat în contabilitate operațiuni comerciale de aprovizionare cu nucă în coajă și miez de nucă de la societăți comerciale aflate pe al treilea palier al grupului. Pe ultimul palier al grupului infracțional organizat s-a situat un cetățean român care a avut rolul de a retrage din conturile bancare ale societăților aflate pe al treilea palier al grupului infracțional organizat sumele de bani provenite din săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și delapidare.

În cauză se efectuează cercetări față de nouă suspecți, persoane fizice (șase cetățeni turci și trei cetățeni români) și șapte suspecți persoane juridice, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală, delapidare şi spălare de bani.

La sediul DIICOT- Serviciul Teritorial Pitești vor fi aduse în vederea audierii un număr de nouă suspecți și zece martori.

 

D.G.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii