Web Analytics
scris miercuri, 25.05.2022

Percheziții în Argeș! Persoane bănuite de contrabandă cu aur turcesc

Peste 200 de percheziții au loc miercuri în Argeș și alte județe din țară la persoane bănuite de contrabandă cu bijuterii din aur, provenite din Turcia.

Percheziții în Argeș! Persoane bănuite de contrabandă cu aur turcesc

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Călăraşi împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Călărași fac, miercuri, peste 200 de percheziții domiciliare pe raza județelor Argeș, Alba, Bacău, Bihor, Bistrița Năsăud, Botoșani, Brașov, București, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Vaslui, Vâlcea și Vrancea, în cadrul unei acțiuni care vizează destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu aur.

Citește și: MARAMUREȘ. Percheziții și măsuri preventive pentru probarea unor infracțiuni de corupție comise în contextul prelucrării unor probe biologice de sânge

„În cauză s-a reținut că începând cu luna iulie 2021 a fost constituit un grup infracțional organizat, care a acționat până în luna mai 2022, în scopul comiterii infracțiunii de contrabandă cu bijuterii din aur provenite din Turcia. Astfel, profitând de experiența lor acumulată în domeniu (în calitate de deținători ai unei societăți comerciale cu profil amanet în mun. Medgidia, județul Constanța), liderii grupului infracțional organizat au sesizat potențialul uriaș de obținere a unor câștiguri ilicite, prin introducerea în țară, prin punctele de trecere a frontierei, a unor cantități mari (de ordinul kilogramelor) de bijuterii din aur, eludând astfel plata taxelor prevăzute de lege (TVA și taxe vamale).

Banii proveniți din infracțiunile de contrabandă, camătă, evaziune fiscală și punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, au fost investiți în imobile sau schimbați și transferați în scopul ascunderii și al disimulării originii ilicite al acestora. Toți membrii aflați în eșaloanele superioare ale grupării dețin autoturisme de lux, imobile, bani în conturi, se deplasează constant în vacanțe de lux, etalând un mod de viață opulent, existând o disproporție vădită între veniturile obținute în mod legal și stilul de viață afișat”, anunță DIICOT.

Citește și: Argeș. Percheziții la un bărbat bănuit de furt

Pe parcursul urmăririi penale au fost depistate două transporturi efectuate în septembrie 2019 și februarie 2022, fiind indisponibilizată cantitatea de aproximativ 2,3 kilograme de bijuterii din aur.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită