Viața religioasă premerge vieții culturale. Cel care, în caz de război, se ocupă de viața spirituală a soldatului e preotul, nu bibliotecarul. Nu ai timp de citit pe front, de scris opere literare. Împuști sau ești împușcat. Cum e să ai lacrimi la final?
Î.P.S. Calinic, arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, gândind la preoții care au însoțit armatele române în războaie, spune că preotul militar era și duhovnic și sacerdot, și sfătuitor și om de jertfă, cel care trebuia să se îngrijească de sufletele ostașilor, prieten al tuturor, omul care știa cel mai bine să asculte păsurile, să înțeleagă durerile și să le aline.
Din păcate, istoricii noștri, cam toți atei, închinându-se la Darwin, au neglijat rolul preoților militari. Deși există tone de documente. Ce făceau aceștia pe front? Iată un fragment dintr-un raport al preotului Popescu N. Paraschiv, născut la Pitești, la 7 noiembrie 1906. Era preot căpitan, încă nedecorat în vara anului 1941, când era în Crimeea. Nu avem spațiu aici să publicăm o dare a lui de seamă, unde spune că a mers în linia I pe poziție, unde a efectuat un serviciu religios, că a luat măsuri pentru înfrumusețarea (!) mormintelor, că a continuat lucrul la cimitir, că a înmormântat un ostaș, că a oficiat „Sfințirea Apei” pentru civilii de la sovhozul Stalin nr.1, că a mers la atelierul german de unde a ridicat troița și crucile făcute etc. Vai, avem români înmormântați în Republica Moldova, Ucraina, Rusia, Ungaria, Cehia, Germania de care nu se ocupă nimeni!!
Conducerea Regimentul 1 Vânători îi valorizează activitatea preotului căpitan piteștean Popescu, propunându-l lui Antonescu pentru acordarea Ordinului „Steaua României” cu spade în grad de cavaler, clasa a V-a. Motivul propunerii îl cităm din „A.M.R., fond Biroul decorații, dosar 250 Est, f. 261”:
„Deși mobilizat pe loc, în garnizoana Pitești, totuși preotul căpitan Popescu Paraschiv a cerut să fie trimis pe front cu una din unitățile Diviziei a 3-a. În calitate de confesor al regimentului, preotul căpitan Popescu Paraschiv, s-a îngrijit de viața sufletească a ostașilor, prin conferințe moral-religioase, prin slujbe religioase făcute la batalioane, ori de câte ori acestea se găseau în refacere, precum și prin serviciul religios oficiat la înhumarea ostașilor căzuți la datorie. Prin activitatea sa, preotul căpitan Popescu Paraschiv a contribuit la înălțarea sufletească a ostașilor și la îmbrăcarea spiritului de jertfă în îndeplinirea misiunilor în fața inamicului”.
Propunerea este aprobată, prin Ordinul 108/1941. După ce a oficiat sute de slujbe de îmbărbătare, după ce a îngropat mii de soldați, la Stalingrad, preotul căpitan piteștean Popescu va cădea răpus de valul de katiușe.
Nu știu, poate că toți acești preoți-eroi piteșteni/argeșeni care și-au lăsat osemintele prin Rusia să-și găsească locul într-o monografie, dar cine să o scrie? Sau într-un monument dedicat lor, dar cine să îl facă? Toți sunt cu arta abstractă în cap, de nu știi dacă e cal sau o canapea. Avem monument pentru… eroii S.R.I. și nu avem monument pentru preoții (Dumnezeule mare!) care îi susțineau sufletește pe soldații argeșeni, deși știau că pot muri cu toții în următoarea clipă! Ce mare roman se putea sau s-ar putea scrie pe tema asta! Cine? După atâția ani, NIMENI nu a scris un roman al marelui război. E prea trist, nu pot continua articolul, din cauza lacrimilor… Câtor eroi le zac osemintele cine știe pe unde?!
Citește și Două decenii cu Galeria „Arta” din Câmpulung
0 Comentarii