Web Analytics

articol scris miercuri, 23 iulie 2025

Pentru stadion am pariat pe Gentea, dar n-am mizat pe „un PSD atât de slab şi de umil”

În plină criză bugetară, joi, la Pitești va fi predată „la cheie” o bază sportivă construită la standarde moderne în Parcul Ștrand. Cu teren de fotbal, cu vestiare, cu tribună cu aproape 200 de locuri, sală de forță și de recuperare pentru copiii, juniorii și seniorii de la FC Argeș, dar și pentru iubitorii de sport din municipiu. Perla asta – pentru care municipalitatea a apucat să ia banii de la Ministerul Dezvoltării, prin CNI – reîntregește comoara de investiții finalizate relativ recent în zonă, pe malul Argeșului, care mai cuprinde Teatrul de Vară „Gheorghe Zamfir”, promenada cu piste de biciclete și iluminat public, plus un loc de joacă.

În plină criză bugetară și pe o căldură sufocantă, primarul Cristian Gentea se mai răcorește puțin cu inaugurarea acestui obiectiv, dar și cu un mesaj politic dur la adresa guvernanților și a PSD, partidul din care face parte. El spune: „Să reduci investiţii, să stopezi proiecte, să adopţi tăieri, chiar şi pe fond de criză bugetară, poate aproape oricine. În schimb, să gândeşti şi să adopţi măsuri prin care să stimulezi economia, să creezi valoare adăugată şi să îmbunătăţeşti calitatea vieţii cetăţenilor pot doar liderii inteligenţi”. Și puțin mai jos adaugă: „Până şi Hitler, care nu era în toate minţile, a înţeles că investiţiile în autostrăzi, în stadioane şi în alte proiecte de reconstrucţie naţională pot avea efecte pozitive pe termen scurt prin reducerea şomajului şi a stimulării consumului, iar pe termen lung prin îmbunătățirea infrastructurii și a productivității. La Bucureşti nimeni nu înţelege nimic”.

În luna martie am pariat pe Cristian Gentea. Am scris aici că „Stadionul de la Piteşti se face. Focu’ e la Gentea şi la Erbaşu”. Pentru această mult așteptată investiție erau fondurile prevăzute, era și voință. Și mai ales determinare din partea edilului-șef, care îmi spunea că, pentru bani, „așa cum mă știți, insistent, vă dați seama că mă duc și dorm la ușă, la București”. Dar n-a fost să fie. De la București, după pomenile și cadourile de anul trecut, guvernanții adoptă tăierile. Focu’ e la ei! Iar la Pitești, pe lista tăierilor nu e doar stadionul „Nicolae Dobrin”, ci și alte investiții foarte importante: două bulevarde, cu bani prin „Anghel Saligny”, renovarea Colegiului „Costin D. Nenițescu”, un stadion de atletism, o academie de tenis etc.

După cum merg lucrurile, mai bine zis, nu merg, construcția stadionului de la Pitești n-are cum să înceapă în 2025. Iar dezamăgirea primarului Gentea este evidentă. „Un PSD atât de slab și umil nu am mai văzut” - spune edilul, spre răcorirea primarilor din Argeș care nu-și mai găsesc niciun sprijin în liderii lor, oameni fără coloană vertebrală și incapabili să gândească în spirit constructiv. Da, la București nimeni nu înțelege nimic. Pare că nimeni nu-și dă seama că atât gratisul, cât și reducerile sunt cele mai scumpe. De ce? Fiindcă aduc cu ele obligații ce pot deveni greu de suportat.

Citește și CFR Cluj – FC Argeș, duminică, 27 iulie, de la ora 18.30, în etapa a treia din Superliga

Citește și Mesaj dur al primarului Gentea: „Dacă PSD acceptă toate aceste măsuri lipsite de sens (…), ne merităm soarta”

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Se schimbă regulile în maternitățile din România. Nicușor Dan a promulgat legea care le oferă mamelor noi drepturi la naștere

Femeile însărcinate din România vor putea avea alături o persoană aleasă de ele pe întreaga durată a travaliului și a […] Citește!

Ștefan Popa, locul 4 la spadă la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar

Ștefan Popa a încheiat pe locul al patrulea proba individuală masculină de spadă de la Jocurile Olimpice de Tineret de […] Citește!

Scandal financiar la Universitatea din București: Trei angajate, acuzate că au sustras peste 1,6 milioane de lei din taxele studenților

Trei angajate ale Universității din București sunt cercetate penal într-un dosar de delapidare, după ce procurorii au descoperit presupuse nereguli […] Citește!

Prosumatorii vor primi lunar banii pentru energia livrată în rețea. Surplusul va putea reduce și facturile la gaze

Aproape 400.000 de români care produc energie electrică cu ajutorul panourilor fotovoltaice ar urma să beneficieze de noi reguli privind […] Citește!

Kylian Mbappé ar putea rata meciul Franței cu Italia. Probleme medicale pentru căpitanul naționalei

Naționala Franței ar putea evolua fără Kylian Mbappé în partida cu Italia, după ce atacantul lui Real Madrid a acuzat […] Citește!

Schimbare majoră în Justiție: Numărul parchetelor ar putea scădea de la 175 la doar 41

Ministerul Justiției pregătește una dintre cele mai importante reorganizări ale sistemului de parchete din România. Potrivit unui proiect de lege […] Citește!

Fotbalist de 22 de ani, mort subit după ce a suferit un stop cardiac la antrenament

Fotbalul francez este în doliu după moartea lui Wanis Honsor, un tânăr jucător în vârstă de numai 22 de ani. […] Citește!

Fratele lui Viktor Orbán, arestat preventiv pentru trafic de migranți. Reacția fostului premier: „Ținta sunt eu!”

Fratele mai mic al fostului premier ungar Viktor Orbán, Áron Orbán, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind […] Citește!

Harghita: Peste 120 de muniții neexplodate, distruse de pirotehniști. Avertismentul pompierilor

O operațiune de distrugere a muniției neexplodate a avut loc miercuri, 11 noiembrie, în județul Harghita. Specialiștii pirotehnici ai Inspectoratului […] Citește!

Se pregătesc restricții de energie în România? Ministerul Energiei anunță ce s-ar putea întâmpla cu marii consumatori în această iarnă

Marile companii din România care consumă cantități importante de energie electrică ar putea fi nevoite să își reducă temporar consumul […] Citește!

Orașul din România care a întrecut Geneva și Reykjavik într-un top european! Sighișoara, printre cele mai frumoase 100 de destinații în 2026

Unul dintre cele mai cunoscute orașe medievale din România a reușit să atragă din nou atenția la nivel internațional. Sighișoara, […] Citește!

Furtuna Charles a paralizat Portugalia: Sute de zboruri anulate, școli și magazine închise

Portugalia se confruntă miercuri, 11 noiembrie 2026, cu un nou episod de vreme extremă, după ce furtuna Charles a ajuns […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete