Web Analytics

articol scris joi, 07 noiembrie 2024

Pentru o istorie muzicală a Piteştiului. Orchestra de cameră „George Stephănescu”

Prin decizia nr. 2054 a Sfatului Popular al Regiunii Piteşti lua fiinţă, la 2 mai 1956, Casa Regională a Creaţiei Populare. Primul sediu a fost la Palatul Culturii, mai apoi (1968-1971) în Casa „Odobescu”, după care a primit casa fostului primar piteștean, profesorul Ionel Rădulescu.

Aapropo de această casă, 30 de ani, nu a fost revendicată. Până nu a pus cineva ochii pe ea.
Instituția a fost cunoscută ca fiind „Casa Creației Populare”, mai ales după ce a fost numită, oficial, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş. Prea lung titlul pentru a-l ține minte! Câțiva ani s-a chinuit și în sala veche de sport a Colegiului Național „Brătianu”, după care, după ce a fost desființată în 2022, din motive economice, „topindu-se” dimpreună cu Școala Populară de Artă în Centrul Județean de Cultură și Arte Argeș.
Toți au deplâns, dar au acceptat situația, Orchestra „Doina Argeșului” ori Ansambul „Dorul” (acesta migrase deja la Mioveni!), deși activitatea instituției se desfășura pe multe sectoare.
Cum memoria e scurtă, iar bătrânii se duc unul după unul, vrem să amintim aici că în anul 1978 se constituie Cenaclul muzicienilor argeşeni „George Stephănescu”, antrenându-i pe cei mai reprezentativi compozitori şi muzicologi care activau în judeţ. Acest cenaclu, înfiinţat cu sprijinul Uniunii Compozitorilor.

Din conducere făceau parte muzicieni din Bucureşti: compozitorul Mircea Neagu (preşedinte) şi muzicologul Grigore Constantinescu, iar din Piteşti, compozitorii şi dirijorii Ion Grecu, Moise Mitulescu (vicepreşedinţi), Vasile Constantin şi Dorel Manea (secretar).
Pentru că mişcarea de muzică cultă din judeţ era sub nivelul așteptărilor câtorva idealiști, s-a luat iniaţiva ca pe lângă cenaclu să fiinţeze Orchestra de cameră „George Stephănescu”. Cine își aduce aminte de ea? Poate Marius Gheorghe (din Spania) ori Gh. Săbăreanu…
Formată din profesori şi cei mai buni elevi ai Liceului de Muzică şi ai Şcolii Populare de Artă, cei 20 de instrumentişti erau conduşi cu multă pricepere şi dăruire de maestrul muzician Marius Giura, care în aceşti ani era şi directorul Liceului de Muzică din Piteşti.

După repetiţii atent pregătite, în primăvara anului 1979, în sala Palatului Culturii, Orchestra a prezentat primul său concert. Dirijor: Marius Giura; solişti: Marius Gheorghe şi Ion Pârvulescu – vioară şi Gheorghe Săbăreanu – violoncel. Din programul primului concert, amintim: Doru Popovici – „Diptic”, Couperin – „Suită pentru violoncel şi orchestră”, J.S. Bach – „Concertul pentru două viori şi orchestră” şi „Mica Serenadă” de W.A. Mozart. Concertul s-a bucurat de mare succes, fiind repetat de câteva ori.
În vara acelui an, formaţia a participat la faza finală a Festivalului Naţional „Cântarea României”, ediţia a II-a, de la Târgu Mureş, obţinând premiul al IV-lea. A fost o nedreptate, pentru că ansamblul instrumental lăsase o bună impresie publicului meloman prezent în sală. Juriul, însă, format din mulţi neprofesionişti, a văzut altfel. Orchestra şi-a continuat activitatea în cadrul unei stagiuni permanente, îmbogăţindu-şi repertoriul şi modalitatea de exprimare, fiind prezentă în concerte atât la Piteşti, cât şi în alte oraşe ale judeţului. La concursul formaţiilor de amatori, la cea de-a III-a ediţie a Festivalului „Cântarea României”, etapa finală, care s-a ţinut la Giurgiu, în iulie 1981, orchestra a obţinut premiul I şi trofeul festivalului.
În 1981, cu trofeul în brațe, această orchestră de cameră se desființează. Din lipsă de public. Abia în 2007 va fi înființată orchestra simfonică…

Citește și Un roman postum de Radu Gabriel Pârvu

Citește și Eminescu, despre două alegeri parlamentare din Argeş

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Update-fraudă fiscală în Marea Britanie. Patru persoane, săltate după percheziții

IPJ Argeș a revenit cu informațiii privind un dosar greu de fraudă fiscală în Marea Britanie, în urma celor 21 […] Citește!

Argeș. Incendiu izbucnit într-o gospodărie din cauza unei afumătoare

Vineri, 13 noiembrie 2026, un incendiu a izbucnit într-o gospodărie, unde flăcările amenințaseră și o locuință din apropiere, în comuna […] Citește!

Fraudă de peste 1,6 milioane de lei la Universitatea din București. Ce se întâmplă cu taxele achitate de studenți

Trei angajate ale Universității din București sunt cercetate într-un dosar de fraudă în care ar fi fost însușită suma de […] Citește!

Lucru rar: Dragoș Predescu le mulțumește jurnaliștilor!

Într-o perioadă dificilă, în care mai ales politicienii, cocoțați în funcții și demnități publice, nu mai au respect față de […] Citește!

Incident în Argeș. Bărbat căzut de pe o scară în Bradu

Vineri, 13 noiembrie 2026, a avut loc un grav incident în comuna Bradu, satul Geamăna. Din primele informații reiese că […] Citește!

Mioveni. Intervenție în rețeaua de canalizare

Echipele Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni au intervenit timp de două zile consecutiv la colectorul de canalizare din blocul M3, […] Citește!

Femeie din Vedea, reținută pentru delapidare. Un bărbat, cercetat pentru complicitate

Joi, 12 noiembrie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 2 Pitești au continuat cercetările într-un dosar de delapidare în […] Citește!

Distribuție Oltenia întrerupe energia electrică în Pitești. Zonele afectate

Distribuție Oltenia execută lucrări programate la rețelele electrice pentru creșterea siguranței locatarilor și a continuității în alimentarea cu energie electrică […] Citește!

România ar putea fi reorganizată administrativ: 15 județe, peste 146 de orașe retrogradate la comune și schimbări pentru Capitală

România ar putea trece printr-o amplă reorganizare administrativă, la mai bine de 50 de ani de la ultima reformă majoră. […] Citește!

Vâlcea. Trei persoane au ajuns la spital intoxicate cu clor

În dimineața zilei de vineri, 13 noiembrie 2026, trei persoane au ajuns la spital, după ce s-ar fi intoxicat cu […] Citește!

Gafă de proporţii la Colegiul „Maria Teiuleanu”: profesorilor li s-au cerut dosarele medicale care sunt confidenţiale

Sindicatul SIPA MUNTENIA a cerut explicații conducerii Colegiului Economic „Maria Teiuleanu” din Pitești privind colectarea datelor medicale ale angajaților „S-a […] Citește!

O nouă ediție a Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice „Ecosinteze și etnosinteze carpatine”, la muzeul județean

Muzeul Județean Argeș a deschis cea de-a LVI-a ediție a Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice „Ecosinteze și etnosinteze carpatine”. Acest […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete