Web Analytics
scris vineri, 17.05.2024

Pentru o istorie a teatrului din Piteşti

Despre data înființării teatrului din Pitești (nu în 6 martie 1948, cum aniversau cei de la Teatrul „Davila” anul acesta!) am mai scris în numerele trecute. Revenim, de această dată, cu un nou document, care rescrie istoria și din care aflăm lucruri interesante.

Pentru o istorie a teatrului din Piteşti

Astfel, la 16 iunie 1883, se înregistrează plângerea mai multor piteşteni împotriva Primăriei oraşului Piteşti care nu acţionează pentru terminarea construcţiei teatrului local (conform Arhivelor Statului Argeş, fond Primăria oraş Piteşti, dosar 28, f. 123)
Iată jalba:
„Domnule Preşedinte,
Acest oraş este cel mai lipsit de edifice publice. Teatrul neterminat din Grădina Publică, construit nu din spesele comunei, vedem că s-au luat dispoziţii a se dărâma, în loc a se termina, vânzându-se materialul pentru mica sumă de lei 1230.
Noi, orăşenii, credem că onor Consiliul comunal s-a precipitat de au luat această măsură de a se dărâma un asemenea edificiu. S-au cheltuit şi s-ar cheltui sume enorme, s-ar putea dărâma când comuna noastră ar avea tot ce-i trebuie şi aceasta nu i-ar mai fi necesară.
În interesul nostru şi al economiei este a nu se dărâma acea zidire şi a se termina, şi, precum s-au găsit amatori de l-au făcut cu spesele lor pe un termen nemărginit, acum credem că se vor găsi mai lesne asemenea amatori şi chiar să-l termine, comuna ar trage mari foloase.
Astfel, vă rugăm să binevoiţi a se face de a nu se aproba licitaţia şi a reveni asupra acestei dispoziţii în sensul ce arătăm.
Primiţi, d-le preşedinte, osebita consideraţie ce v-o păstrăm.
(urmează 42 de semnături)
D-sale Domnului Preşedinte al Comitetului Permanent de Argeş”

Solicitarea celor 42 piteșteni de vază a fost în zadar. Teatrul din Grădina Publică a fost demolat, spre dezolarea acestora. Abia în 1914 va fi inaugurată construcția noului teatru…
Ce-i drept, la acea vreme, mitingurile electorale se țineau în saloane de hotel, nu în instituții de cultură… Așadar, la ce le trebuiau politicienilor un teatru?
Pe de altă parte, berăria din Grădina Publică a rămas. Era mai importantă decât teatrul…

Citește și Teatrul de Vară din Ștrandul Piteștiului va fi modernizat în 8 luni

Citește și Sediul teatrului din Piteşti – inaugurat în 1914

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Un poet cu mult umor

La Muzeul Municipal Curtea de Argeș a avut loc, la 6 noiembrie a.c., lansarea celei de-a 8-a cărți...

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită