Web Analytics
scris joi, 19.07.2018

Pentru că documentaţia pentru acordul de mediu nu e în regulă, Piteşti – Sibiu se mai amână puţin

Cel mai așteptat drum din România este, cu siguranță, și cel mai vitregit de indolența, incompetența și dezinteresul autorităților care ar trebui să se ocupe de bunul mers al lucrurilor în ceea ce privește acest obiectiv de interes național și nu numai.

Pentru că documentaţia pentru acordul de mediu nu e în regulă, Piteşti – Sibiu se mai amână puţin

Astfel, construcţia autostrăzii Piteşti – Sibiu se amână din nou, deoarece Compania de Drumuri nu poate obţine acordul de mediu în această vară, cum estima iniţial. Aceasta după ce experţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului au apreciat că documentaţia depusă este incompletă şi trebuie revizuită. Ei au cerut tuneluri pentru urşi, iar lucrarea a devenit de peste două ori mai scumpă pe tronsonul respectiv. Autostrada care ar urma să lege Sibiul de Piteşti este una dintre cele mai mari lucrări de infrastructură, cu o valoare de peste 3,2 miliarde de euro. După ce va obţine aprobările necesare, lucrările ar trebui să înceapă cel mai devreme în 2020, an care, în primă instanță, era anunțat ca termen de finalizare a lucrărilor.

Ministerul Transporturilor e în zodia revizuirilor și completărilor

În acest context, Ministerul Transporturilor estimează că până la sfârșitul acestui an va fi elaborat acordul de mediu pentru autostrada Sibiu-Pitești, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din România, potrivit unui comunicat transmis săptămâna trecută de instituție. „Documentația tehnică pentru secțiunile 2, 3 și 4 ale autostrăzii este în faza în care se aduc completări în conformitate cu solicitările consultanților europeni de la Jaspers”, se arată în comunicatul emis de Ministerul Transporturilor după discuția pe care ministrul Lucian Șova a avut-o cu grupul de lucru pentru implementarea și monitorizarea proiectelor de transport rutier, în cadrul Subcomitetului Sectorial de Transport POIM 2014-2020. Traseul autostrăzii Sibiu-Pitești trece pe teritoriul a trei județe, Sibiu, Vâlcea și Argeș, și este împărțit în 5 secțiuni: Sibiu – Boită, Boită – Cornetu, Cornetu – Tigveni, Tigveni – Curtea de Argeș, Curtea de Argeș – Pitești. Florin Silvestru

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...