Web Analytics

Pensionări și avansări în grad la ISU Argeș

de | 30.07.2021 15:28 | Actualitate

Astăzi, 30 iulie, a fost organizată o activitate marcată de două momente emoționante pentru pompierii argeșeni. Primul moment, a fost și cel mai emoționant, fiind vorba despre festivitatea de trecere în rezervă, cu drept de pensie, doi ofițeri și trei subofițeri din cadrul ISU ARGEȘ, începând cu data de 1 august, după cum urmează: Colonel Petricu Dragoș, Lt. Col. Marin Teodor, Plt. Adj. Șef Muscurel Adrian, Plt. Adj. Graure Cătălin, Plt. Adj. Sava Emanoil.

Cu ocazia pensionării, celor cinci cadre militare li s-au conferit diplome de apreciere, în semn de mulțumire pentru profesionalismul, curajul și implicarea de care au dat dovadă în întreaga activitate profesională desfășurată în cadrul instituției.

Acum, la finalul carierei lor, colegii își exprimă cele mai sincere gânduri de admirație și respect pentru tot ceea ce au realizat în cadrul inspectoratului, urându-le multă sănătate, pensie cât mai lungă, liniște sufletească şi împliniri alături de cei dragi.

 

Citește și O nouă investiție a Consiliului Județean Argeș la Spitalul Județean de Urgență Pitești

 

În cel de-al doilea moment, s-a dat citire ordinului de de avansare la termen (la îndeplinirea stagiului minim în grad), în gradul următor, începând cu data de 1 august 2021, pentru 142 de cadre militare (6 ofiţeri, 136 de subofiţeri şi doi maistri militari). Cu această ocazie, comanda ISU Argeș, împreună cu colegii acestora, îi felicită pe toți cei avansați şi le doresc succes în plan profesional!

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii